Decizie de ultimă oră. Gică Hagi îi vede pe toți: România a ajuns la un acord cu Georgia

Florentin Dincă
Decizie de ultimă oră. Gică Hagi îi vede pe toți: România a ajuns la un acord cu Georgia
Gica Hagi face zece schimbari in amicalul cu Georgia. Foto: Facebook Echipa națională de fotbal a României

Cu doar câteva ore înaintea meciului amical România – Georgia, programat la ora 20.00, oficialii celor două federații au ajuns la un acord.

Pe durata partidei test, Gică Hagi și omologul de pe banca adversarilor vor putea efectua fiecare câte zece schimbări, astfel că „Regele” are posibilitatea de a vedea toți tricolorii la lucru.

Șansă mare pentru Gică Hagi! Zece schimbări pentru România în amicalul cu Georgia

Conducătorii federațiilor din Georgia și România au ajuns la o înțelegere înaintea fluierului de start al duelului cu caracter amical din această seară.

În urma acordului, Gică Hagi va putea opera 10 modificări în timpul meciului test, astfel că aproape toți jucătorii tricolori convocați pentru această partidă vor putea bifa minute.

„Naționalele României și Georgiei au convenit ca pe durata partidei din această seară să poată efectua până la 10 înlocuiri de fiecare parte, în cel mult 3 întreruperi ale jocului”, anunță Echipa națională de fotbal a României pe Facebook.

MEDIAFAX FOTO

Nouă jucători lăsați acasă

Gheorghe Hagi a ales lista jucătorilor pe care se va baza în amicalul cu Georgia de la Tbilisi. Selecţionerul naționalei tricolore a decis ca următorii fotbaliști să nu facă deplasarea: Andrei Burcă, Adrian Rus, Mihai Popescu, Florin Tănase, Darius Olaru, Cătălin Cârjan, Vlad Dragomir, Nicolae Stanciu şi Denis Drăguş.

„Jucăm pentru echipa națională, iar când îmbraci acest tricou trebuie să fii conectat, să ai atitudine, să fii concentrat, să ai determinare, să joci cu onoare, să iubești tot ce faci. Sperăm să vedem asta pe teren. După aceea, partea mea, trebuie să-i așez tactic bine, defensiv și ofensiv, să fim mai buni decât adversarul.

Jucătorii iubesc România, sper ca eu să fac ce trebuie, ce am de făcut de acum încolo, să-i fac mai buni. Trebuie să fim pragmatici, concreți, așa că și mentalitatea trebuie să fie să-ți placă să câștigi. Jucăm să câștigăm”, a declarat Gică Hagi.

Lotul României pentru meciul cu Georgia

  • PORTARI: Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 1/0), Otto HINDRICH (Legia Varşovia | Polonia, 0/0), Ştefan TÂRNOVANU (FCSB, 4/0)
  • FUNDAŞI: Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 0/0), Radu DRĂGUŞIN (Tottenham | Anglia, 29/1), Virgil GHIŢĂ (Hannover 96 | Germania, 9/1), Andrei COUBIŞ (U Cluj, 1/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 2/0), Andrei BORZA (FC Rapid 1923, 0/0)
  • MIJLOCAŞI: Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 74/12), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 38/4), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 7/0), Tudor BĂLUŢĂ (Universitatea Craiova, 12/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 53/8), David MATEI (Universitatea Craiova, 0/0)
  • ATACANŢI: Olimpiu MORUŢAN (FC Rapid 1923, 17/1), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 35/5), Ştefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 4/1), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 6/0), Louis MUNTEANU (DC United | SUA, 4/2), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 20/2)
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]