DECLARAȚII Gică Hagi, directivă clară pentru Ianis după ce a devenit selecționerul României: „Așa trebuie să se comporte”

Alin GrigoreAndrei PreotuCosmin Olteanu

Gică Hagi i-a trasat o directivă clară fiului său, Ianis, după ce a revenit la „cârma” naționalei României.

Luni, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul FRF, Gică Hagi a fost anunțat ca noul selecționer al naționalei României.

Gică Hagi, mesaj clar pentru Ianis după ce a preluat naționala României

Gică Hagi susține că Ianis Hagi este „un jucător ca toți ceilalți” și că va trebui să se comporte la fel ca restul echipei. Totodată, afirmă că speră ca fiul său să îl ajute, așa cum a făcut și în cazul selecționerilor anteriori.

„Mesaje de la jucători nu am primit încă, doar pe la televizor am văzut că i-ați întrebat voi. Dar mesaje pot să vină de acum încolo, până acum nu era clar. Ianis? El ce să zică? El vede că am semnat și de atunci încolo începem să vedem. Ianis e un jucător care face parte din criteriul numărul 1, jucător experimentat, internațional, a jucat la toate categoriile de juniori ale naționalei. Sper să mă ajute și pe mine așa cum i-a ajutat pe ceilalți dinaintea mea. Să mă ajute și pe mine dacă… (n.r. – zâmbește) Să vedem, asta o să vedem. Dar e un jucător experimentat al echipei și bineînțeles că e unul dintre căpitanii echipei.

(n.r. – cât de mare va fi presiunea pe el) E un jucător ca toți ceilalți. El trebuie să se comporte la fel. Noi ca echipă să fim buni, iar ei ca jucători să facă diferența. Presiunea totdeauna o să o avem cu toții, e echipa națională, când reprezinți România e presiune la nivelul cel mai mare și trebuie să faci față. Deci practic trebuie să câștigăm. Dacă o să câștigăm, o să vă împăcăm. Așa că asta trebuie să facem”, a declarat Gică Hagi.

Ce durată va avea contractul lui Gică Hagi la naționala României

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a dezvăluit că înțelegerea cu Gică Hagi se întinde pe patru ani.

„E un contract pe 4 ani de zile! Obiectivul principal e calificarea la următorul turneu final, Campionatul European. În toamnă începe Liga Națiunilor și ne dorim să câștigăm, pentru că știți foarte bine, prin traseul acestei competiții am avut oportunitatea de a juca un baraj de calificare la un Campionat Mondial. Celelalte obiective intermediare… Obiectivul este să câștigăm fiecare meci în parte”, a spus Răzvan Burleanu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania