Gică Hagi, acuzații grave după ce a privit meciurile naționalei României: „Sunt interese. Foști colegi de-ai mei s-au lăsat duşi cu jocul asta”

  • Publicat:
Gică Hagi, acuzații grave după ce a privit meciurile naționalei României:

Gică Hagi a vorbit din nou despre naționala României, iar fostul decar a făcut câteva acuzații. Antrenorul Viitorului a vorbit despre interesele din jurul naționalei României.

După ce România a câștigat cu Insulele Feroe, scor 3-0, dar a remizat cu Norvegia, scor 1-1, Hagi a venit cu câteva ipoteze care au legătură cu naționala. “Regele” a susținut că există interese asupra unor jucători, dar și în privința criticilor aduse lui Cosmin Contra.

”Când nu se îndeplineşte un obiectiv se pornesc, atunci începem dezbateri despre a pleca sau a rămâne, cine vine pleacă, cine pleacă. Eu ce am văzut în aceste două săptămâni, se încearcă să se manipuleze şi să se împingă în anumite direcţii, nu e fair, nu e corect, nu e normal şi, probabil, că e de-al nostru, din România, în momentele grele să începem să vorbim foarte mult şi să împingem în direcţia care ne convine unuia sau altuia.

Sunt acele interese despre care am vorbit la un moment dat, care există şi în aceste două săptămâni, am văzut foarte multe interese. Adică ”promoţionat” jucători, lucruri, atacat antrenori, jucătorii, totdeauna făcute toate conştient de majoritatea, inclusiv de colegi de-ai mei, care s-au lăsat duşi cu jocul asta. Mai sunt două meciuri importante, victoria putea să fie, era atât de puţin să câştigăm acest meci acasă şi cu toţii ne dorim calificarea. Când eşti în faţa unei calificări, cât ai critica şi ai analiza şi cât ai vorbi, trebuie să fii pozitiv, să aştepti, să emani un spirit de unitate în momentele acestea”, a declarat Gică Hagi.

Naționala antrenată de Cosmin Contra are nevoie de o victorie acasă cu Suedia și de o remiză în Spania pentru a mai spera la calificare la EURO 2020.

Pe aceeași temă
Şoc la Survivor! Andreea Tonciu, ELIMINATĂ? Mama ei a făcut anunţul

Schimb de „mingi” în Grupul Ţiriac. Ce afaceri vinde şi ce cumpără fostul tenismen. La cât a ajuns averea sa

VIDEO Moment bizar. Crezând că microfonul este oprit, Joe Biden a înjurat un jurnalist:
VIDEO Moment bizar. Crezând că microfonul este oprit, Joe Biden a înjurat un jurnalist: "Fiu de căţea"
Parma Romena! Oficial: căpitanul echipei naționale vine lângă Man și Mihăilă

Larisa Drăgulescu a strâns 2.000.000 de euro din site-urile pentru adulţi. Ce face, zi de zi, pentru bani

Ce s-a întâmplat la mormântul odiosului Rîmaru, studentul care a terorizat Bucureștiul

J-Lo, super sexy în sala de fitness. Cum a fost surprinsă

Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi

Dispozitiv smart neobișnuit pentru atelier, disponibil la Lidl

Râzi cu lacrimi! Ce a scris Andreea Tonciu pe cartonaşul prin care l-a nominalizat pentru eliminare pe CRBL

CERTIFICATUL VERDE, TOTAL DESFIINȚAT de un celebru medic! Să revenim la ceea ce ştiam înainte

Veşti bune pentru milioane de salariaţi din România. Metoda legală prin care puteţi câştiga mai mulţi bani din salariu

Femeia care-și bea menstruația, o aplică pe ten și pictează cu ea: „E medicină pură”

O tânără înţeapă mai multe prezervative într-un supermarket, apoi le pune înapoi pe raft. VIDEO

Declarația incredibilă făcută de soțul Serenei Williams. E uluitor ce se va întâmpla peste 5 ani

Grecia şi Turcia au fost lovite de furtuna Elpida. Drumuri, şcoli şi aeroporturi închise. Atena sub zăpadă

BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o dată…

Tânără filmată când înţeapă prezervativele dintr-un supermarket, în România. Reacţia magazinului VIDEO

Câţi bani îţi trebuie de fapt pentru a achiziţiona o casă de 1 euro în satele superbe din Italia, şi ce obligaţii ai dacă o cumperi
Câţi bani îţi trebuie de fapt pentru a achiziţiona o casă de 1 euro în satele superbe din Italia, şi…
O actriță trebuia sa mimeze o scenă de amor pentru un videoclip. Ce a urmat e uluitor

Unde a dispărut iubita lui Reghecampf! Antrenorul a fost surprins singur

Câte ore poate ține cabina încălzită o mașină electrică?

FOTO. Simona Gherghe, în costum de baie! Apariție rară a vedetei TV: cum arată

FOTO. Cum arată fiica lui Virgil Ianțu în costum de baie! Adolescenta este de o frumusețe aparte