FRF își cere scuze pentru incidentul de la Cluj cu drapelul Ungariei!** „A fost un gest iresponsabil” Mesajul pentru maghiari

FRF își cere scuze pentru incidentul de la Cluj cu drapelul Ungariei!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

FRF și-a cerut scuze, marți, față de federația ungară, de echipa națională a viitorei adversare a „tricolorilor”, față de cetățenii țării vecine și față de statul ungar pentru incidentul de la Cluj, în care un fan al Rapidului a incendiat un steag al Ungariei.

„Federația Română de Fotbal și echipa națională de fotbal a României își prezintă pe această cale scuzele față de Federația de Fotbal Ungară, de echipa națională de fotbal a Ungariei, de cetățenii acestei țări și de statul ungar pentru gestul iresponsabil comis de un inconștient cu ocazia jocului FC CFR 1907 Cluj – FC Rapid București, din cadrul etapei a 23-a a campionatului Ligii I. Relațiile dintre forurile fotbalistice ale celor două țări sunt excelente. FRF, care nu este organizatoarea campionatului Ligii I, a transmis mai departe Ligii Profesioniste de Fotbal scrisoarea primită aseară din partea federației ungare, pentru ca această sesizare să fie analizată de Comisiile LPF abilitate, fapt care între timp s-a și întâmplat”, se arată în comunicatul FRF.

Un suporter rapidist a incendiat, luni, în timpul partidei CFR Cluj – Rapid (scor 0-0), în sectorul rezervat galeriei oaspete, un drapel al Ungariei.

În urma acestui incident, FC Rapid a fost sancționat de Comisia de Disciplină a LPF cu disputarea unui meci fără spectatori și o penalitate sportivă de 30.000 de lei. De asemenea, clubul organizator, CFR Cluj, a primit o penalitate sportivă de 10.000 de lei.

Formația Rapid va disputa fără spectatori meciul de pe teren propriu cu echipa Pandurii Târgu Jiu din etapa a XXIV-a a Ligii I.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×