Francezii, la picioarele lui Tătărușanu după meciul cu Spania. L-au inclus în echipa etapei din preliminariile pentru EURO: „Fără el, înfrângerea ar fi luat proporții apocaliptice”

Redactor:
Daniel Anghel
Francezii, la picioarele lui Tătărușanu după meciul cu Spania. L-au inclus în echipa etapei din preliminariile pentru EURO:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ciprian Tătărușanu (33 de ani) a fost printre cei mai buni oameni ai tricolorilor în înfrângerea cu Spania de pe Arena Națională, scor 2-1. Portarul lui Lyon a avut mai multe intervenții salvatoare în prima parte a jocului, lucru care nu a trecut neobservat de jurnaliștii de la France Football.

Goalkeeper-ul român a fost inclus de publicația franceză în echipa etapei din preliminariile Campionatului European din 2020: „Fără el, înfrângerea în fața Spaniei ar fi luat proporții apocaliptice. Portarul lui Lyon a avut șase intervenții determinante, trei chiar în fața lui Paco Alcacer. Singura problemă a fost că nu a apărat penalty-ul executat de Ramos”, au scris cei de la France Football. Din echipa ideală nu lipsește nici Ramos, fundașul lui Real Madrid.

Sergio Ramos a punctat în prima parte a jocului, din penalty. Paco Alcacer a dus scorul la 2-0 imediat după pauză, iar Florin Andone a înscris unicul gol al României.

Echipa ideală a etapei cu numărul cinci din preliminarii, în ancheta France Football: Tătărușanu (România) – Vujvoda (Kosovo), Varane (Franța), Ramos (Spania), Palmieri (Italia) – De Jong (Olanda), Brozovic (Croația) – Coman (Franța), Wijnaldum (Olanda), Depay (Olanda) – Kane (Anglia).

CLASAMENTUL GRUPEI F:

  • 1. Spania 15p
  • 2. Suedia 10p
  • 3. Norvegia 8p
  • 4. România 7p
  • 5. Malta 3p
  • 6. Insulele Feroe 0p
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele