Fotbaliştii lui Franco Foda au tupeu după ce au fugit ca laşii la vestiare în România – Kosovo. Ce a postat titularul Valon Berisha pe Instagram

Fotbaliştii lui Franco Foda au tupeu după ce au fugit ca laşii la vestiare în România - Kosovo. Ce a postat titularul Valon Berisha pe Instagram
Sursa foto: Sport Pictures

Tupeul e la cote maxime în rândul jucătorilor din naționala Kosovo, după ce au fugit la vestiare, abandonând meciul cu România. Valon Berisha a venit cu o postare grăitoare pe rețelele de socializare.

Acesta a fost titularizat în fața apărării alături de Elvis Rexhbecaj – într-un sistem 4-2-3-1 – și a rămas pe teren până în minutele de prelungiri, când căpitanul Amir Rrahmani a provocat scandalul.

Kosovarul Valon Berisha nu se dezminte. Ce a postat după România – Kosovo

Kosovarii au invocat scandări rasiste din partea fanilor tricolori, care au strigat „Serbia, Serbia” preț de câteva secunde, dar și că ar fi fost aruncate obiecte din tribune. Centralul a așteptat aproape o oră, în speranța că jocul se va relua, dar apoi a consemnat abandonul, urmând ca UEFA să ia o decizie în cel mai scurt timp posibil.

Deși au provocat în permanență, inclusiv pe drumul spre vestiare, când au făcut semne obscene în direcția suporterilor români, elevii lui Franco Foda continuă să se victimizeze. Valon Berisha a publicat pe Instagram o fotografie în tricoul echipei naționale, cu deja tradiționalul vultur, simbol politic strict interzis de forul european.

Sursa foto: Instagram

Sursa foto: Instagram

„Kosovo e Kosovo”, a fost mesajul care a însoțit postarea, semn că nu regretă absolut deloc gestul făcut de el și ceilalți colegi. Victoria i-ar putea reveni, însă, României, la „masa verde”.

Mesajul ferm transmis de oficialii UEFA prezenți la meci

De altfel, la meci au luat parte mai mulți specialiști în regulamente UEFA, care au constatat că România nu a greșit cu nimic și nu are, prin urmare, motive de îngrijorare. La aceeași concluzie a ajuns și Kyros Vassaras.

„Nicio emoţie nu am avut la final. Eram mai mulţi acum în tribună, printre care şi specialişti în regulile UEFA, cum e şi Kyros Vassaras. Mi-au zis să stăm fără griji, pentru că nu noi suntem vinovaţi. Nu noi suntem vinovaţi, ce s-a întâmplat… nu vreau să spun vorbe mari, dar mi se pare un pic premeditat. Aşa ceva eu nu am mai văzut până acum.

 

E a doua oară când se întâmplă în România aşa ceva, asta ne pune pe gânduri şi să fim foarte precauţi în cazul în care sorţii ne vor mai aduce vreodată împreună. (n.r. Căpitanul spunea că de trei ori l-a atenţionat pe arbitru că sunt acte de rasism din tribună, că se strigă Serbia) Eu de sus am strigat ‘Anglia, Anglia, Anglia!’. Nu am fost suspendat.

 

Eu mă gândeam acum, trebuia să ne încălzim 15 minute ca să jucăm 2? Pun şi eu o întrebare. După ce am stat 45 de minute… ne încălzeam 15 minute ca să jucăm 2 minute. Nu? Felicitări României”, a declarat Mihai Stoichiță.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania