Fostul selecţioner al României îşi anunţă revenirea pe bancă: „Îmi e dor de asta, chiar aşa cum este campionatul nostru”

Fostul selecţioner al României îşi anunţă revenirea pe bancă: „Îmi e dor de asta, chiar aşa cum este campionatul nostru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul selecţioner al naţionalei de tineret a României, Emil Săndoi, spune că este nerăbdător să revină pe banca tehnică şi speră că va prelua o echipă în pauza de iarnă. Săndoi a avut oferte din ţară, de notorietate fiind cea de la FCU Craiova, dar şi din străinătate, nefiind tentat însă să antreneze peste hotare.

„Am mai avut oferte, şi de la FCU şi de la alte echipe, şi de afară, dar dacă nu am plecat mai de mult, nu ştiu dacă mai are rost să plec acum. Nu ştiu dacă mă atrage străinătatea…Chiar aşa cum este campionatul nostru, cu scandaluri, demiteri, cu demisii, cu balamuc, e palpitant. Să văd, sper ca totuşi cel mai târziu în perioada de iarnă să iau o decizie. Îmi e dor de bancă, să fac ceea ce îmi place”, a declarat Emil Săndoi.

Săndoi: „Nu aş fi acceptat postul de selecţioner, dacă ştiam că lipsesc anumiţi jucători”

 Emil Săndoi a explicat şi parcursul naţionalei U21 a României la Europeanul de anul acesta şi spune că nu ar fi acceptat postul de selecţioner dacă ştia că la turneul final nu va beneficia dee aportul câtorva jucători importanţi.

„A fost o conjunctură defavorabilă la momentul turneului final. Dacă îmi spunea cineva atunci când am preluat echipa de tineret, că nu-i voi avea pe Drăguşin, Mihăilă, Screciu, care a jucat numai 70 de minute, fără Baiaram, fără Grameni, atunci nu aş fi acceptat niciodată postul de selecţioner. Nu trebuie să uităm că am avut grupă dificilă, a fost spuma Europei şi vedeţi unde joacă acei fotbalişti” a spus Emil Săndoi.

Săndoi: „Nu este o situaţie disperată la Universitatea Craiova”

Emil Săndoi a declarat că nu ar refuza o propunere de a prelua Universitatea Craiova şi consideră că situaţia echipei nu este una disperată, punând protestele fanilor pe seama presiunii care s-a creat din cauza perioadei de 32 de ani trecută de când s-a câştigat ultimul titlu în Bănie.

„Tot ce se întâmpla la Craiova nu poate să treacă niciodată neobservat de întreaga lume fotbalistică. Eu am decât o legătură sufletească, nu vin cu nişte critici, pentru că nu ar fi fair-play, dar lumea aşteaptă, fiindcă au trecut 32 de ani de când s-a câştigat un titlu. Nu este o situaţie disperată, pentru că, de bine de rău, echipa este pe locul 4, dar e o presiune care s-a creat în timp şi care creşte de la an la an.

Generaţia mea a fost ultima care a câştigat titlul, dar şi noi am trecut prin astfel de momente, pentru că fusese generaţia Maxima, care a câştigat şi titlul şi cupe şi a mers şi în semifinalele Cupei UEFA, iar noi am urmat şi a fost o presiune pe umerii noştri, pentru că trebuia să obţinem cât mai repede un titlu şi am reuşit până la urmă să facem eventul. Dacă ne spunea cineva atunci, în 1991, că vor trece cel puţin 32 de ani ca să mai câştige Craiova titlul, lumea ar fi spus că este nebun, că nu se poate întâmpla aşa ceva la Craiova. Cum să pun umărul la redresarea corabiei? Nu ţine de mine. Nu există jucător care să fi fost la Craiova care să refuze echipa, să spună nu la o ofertă de la Universitatea Craiova” a declarat Emil Săndoi.

Săndoi: „Israelul nu prea multe atuuri şi sper să fie în avantajul tricolorilor”

Emil Săndoi a comentat şi situaţia din finalul campaniei de calificare la Euro 2024, din grupa României, considerând că rivala tricolorilor, selecţionata Israelului, este prejudiciată de situaţia prin care trece ţara. Jucătorii israelieni nu au meciuri în picioare în ultima perioadă, având campionatul întrerupt, şi vor fi nevoiţi să dispute patru meciuri într-o perioadă scurtă.

„Israelul trece printr-o perioadă tulbure. E destul de dificil totuşi să joci în ritmul acesta, patru meciuri. E un ritm de turneu final, care e greu de dus. Iar ei nu au prea mulţi jucători în străinătate, majoritatea provin din campionatul intern, care este întrerupt. Israelienii nu au prea multe atuuri în momentul de faţă şi sper să fie în avantajul nostru, pentru că ne dorim să fim la turneul final” a spus Emil Săndoi.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său, care îşi luase permisul de…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului uriaş
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului…
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×