George Florescu (38 ani) sau „Geo Flores”, fostul decar al echipei naționale, a fost cel mai contestat număr 10 din istoria primei reprezentative. Considerat de presă și de suporteri capriciul lui Răzvan Lucescu, mijlocașul a jucat pentru tricolori în perioada 2010- 2012, a strâns 11 selecții și a înscris un gol, într-o partidă de verificare cu reprezentativa Hondurasului.
„Am trăit momente în care oamenii au fost duri cu mine și m-a afectat în mod negativ. Dacă mi se cerea, la un moment dat sau după chiar primul meci să renunt la numărul 10, eliminam o problemă din start”, a explicat fotbalistul care, în carierea sa, a evoluat pentru Universitatea Cluj, Astra Giurgiu, a ieșit campion în Republica Moldova cu Sheriff Tiraspol și a mai trecut prin campionatele Danemarcei, Rusiei, Ucrainei, Ciprului sau Azerbaidjanului.
În 2021, din tricoul echipei care l-a format, „U” Cluj, după ce „șepcile – roșii” au ratat promovarea în prima ligă- , „Geo Flores” s-a retras din circuitul profesionist.
De curând, Florescu a luat o altă decizie important în viața sa. S-a pocăit.
În mărturia rostită în biserica Betania din Cluj, fostul internațional și-a deschis sufletul și le-a vorbit deschis, așa cum a făcut-o de fiecare dată în fața presei, „fraților și surorilor”. Florescu s-a prezentat cu un strop de autoironie și a făcut haz de necaz chiar de întâmplarea care i-a adus oprobriul suporterilor și oamenilor din fotbal, pe vremea când îmbrăca tricoul echipei naționale.
„Mă numesc George Florescu, am trei copii și al patrulea este pe drum, Slăvit să fie Domnul!, sunt botezat de curând, împreună cu soția, pe 10 Iunie anul trecut, ne-am botezat împreună, în același timp. Sunt din Cluj și, probabil că unii dintre voi, care mă cunoașteți din lumea sportului, știți că am fost cel mai slab număr 10 din istoria echipei naționale”, și-a început mărturia fostul mijlocaș.
Cu zâmbetul pe buze, acesta a continuat: „Sincer să fiu, asta este părerea criticilor, eu nu plec urechea, știu că-l am pe criticul suprem alături de mine și cred că a fost o binecuvântare să ajung să joc la Echipa Națională a României, să reprezint 23 de milioane de români”.
În mărturia sa, „Geo Flores” a prezentat mai multe momentele de cumpănă din viața și cariera sa. Acesta a povestit o întâmplare din adolescență, perioadă în care era junior la Universitatea Cluj, făcea parte din loturile naționale la categoria sa de vârstă și tocmai semnase primul său contract de profesonist pentru echipa mare a studențil. Anturajul, însă, putea să-l coste enorm pe fostul decar al primei reprezentative.
„Am crescut într-un cartier de aici, din Cluj, în Zorilor, părinții mei erau ortodocși, nu erau practicanți și nu l-am simțit pe Dumnezeu în vârstele fragede ale copilăriei. Însă, după ce m-am întors la Domnul, am reflectat cât de mare a fost amprenta Lui asupra mea, în special prin protecția pe care mi-a oferit-o. Ca adolescenți, copii, noi suntem supuși nenumăratelor provocări. Când eram eu copil, părinții mei lucrau și făceam parte din generația cu cheia la gât, ne lăsau singuri acasă, chiar dacă eram mici și, de dimineața până seara, aveam libertatea de a hoinări, libertatea de a face ce ne duce pe noi creierașul de copii. Eu am fost energic, neastâmpărat, am învățat să înot singur. Ca să vedeți câtă înconștiență, m-am dus la un lac și m-am aruncat. Așa am învățat să înot.
Cel mai important aspect din viața mea de adolescent a fost la vârsta de 16 ani, când deja făceam parte dintr-o bandă. Eram, în același timp, foarte bun la școală, un sportiv foarte bun. La 16 ani, deja, semnasem un contract cu Universitatea Cluj, cu echipa mare, dar, în timpul liber, făceam parte și dintr-o gașcă de cartier. Într-o seară ne-am adunat la spart semințe și am intrat într-o altercație cu trei studenți, noi eram vreo 15- 20, iar săracii studenți s-au ales cu răni destul de grave și multe zile de spitalizare. A urmat partea mai puțin plăcută, noi am crezut că suntem tari, suntem șmecheri, i-am bătut pe ăștia, suntem puternici, mușchii noștri sunt tari, însă a venit reversul medaliei și am fost prinși de polițiști. Așa am ajuns inculpați. La 16 ani puteam să-mi ratez toată cariera. Ce experiență a fost pentru mine la acea vârstă, în boxa inculpaților, la tribunal, la strigarea numelui: „Inculpat Florescu! Vă rog să vă ridicați!”.
Tânărul fotbalist povestește că, ieșit din această încurcătură, după ce părinții săi și cei ai victimelor s-au înțeles, a rămas cu lecția predată de tatăl său:
Am scăpat, oarecum, dar când am ajuns acasă, tatăl meu mi-a pregătit o valiză, mi-a pus în ea tot ce aveam eu și mi-a pus-o la ușă. Mi-a zis așa: George, eu nu prea mai pot să te bat, deja ești zdravăn, ești flăcău în toate puterile, dar îți ofer două opțiuni. Să rămâi acasă, să te ocupi de fotbal, să ai tot sprijinul meu și să faci tot ce iubești mai mult sau să rămâi în gașca ta…Ai luat valiza și, de astăzi, noi nu ne mai cunoaștem. Atunci am simțit, prima oară, iubirea de tată” – George Florescu
În pledoaria sa, George Florescu a vorbit și de tentațiile vieții de sportiv. „Ispite”, așa cum le-a catalogat în fața celor aflați în biserică: „Atunci când ai tot ceea ce îți trebuie și ești și în lumina reflectoarelor mai mereu, este greu să spui nu tentațiilor. Acum văd cât de mult m-a protejat Dumnezeu și în cariera mea, pentru că nu am avut, niciodată, vreo accidentare gravă. Și puteau să se întâmple foarte multe lucruri. Din cauza exceselor, lucrurilor nechibzuite pe care le făceam. Țin minte că veneam în vacanță, când jucam în străinătate și, într-o vacanță de o lună de zile, 80% din nopți erau pierdute. Distracții, alcool, țigări, anturaje”.
Ne calificăm la EURO 2024
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER