Feroezii produc surpriza! Egal cu învingătoarea Franței

Surpriză mare în grupa României. Austria, învingătoarea Franței în primul meci din preliminarii, nu a reușit decât un rezultat de egalitate în Insulele Feroe, 1-1. La pauză, scorul era egal, 0-0, iar primii care au marcat au fost feroezii, la două minute după debutul celei de-a doua reprize, prin Lokin, intrat pe teren în minutul 34. Avantajul gazdelor nu a durat însă decât un minut, pentru că Stranzl a adus egalarea pe tabela de marcaj. După trei partide, Austria ocupă locul 2 în grupă, cu 4 puncte, dar și cu un joc mai mult decât celelalte echipe din grupă, cu excepția Insulelor Feroe. Celelate partide de astâzi din grupa României vor începe mai târziu, România - Franța, de la ora 21.40, iar Serbia - Lituania, de la ora 21.15.
Feroezii produc surpriza! Egal cu învingătoarea Franței

Surpriză mare în grupa României. Austria, învingătoarea Franței în primul meci din preliminarii, nu a reușit decât un rezultat de egalitate în Insulele Feroe, 1-1.

La pauză, scorul era egal, 0-0, iar primii care au marcat au fost feroezii, la două minute după debutul celei de-a doua reprize, prin Lokin, intrat pe teren în minutul 34.

Avantajul gazdelor nu a durat însă decât un minut, pentru că Stranzl a adus egalarea pe tabela de marcaj, 1-1, scor care a rămas neschimbat până la finalul partidei. Reușita lui Stranzl, fundașul lui Spartak Moscova, a evitat un nou eșec rușinos pentru austrieci în Insulele Feroe, după acel 1-0 din 1990, din preliminariile pentru EURO ’92.

Insulele Feroe: Jakup Mikkelsen – Jonas Naes, Johann Davidsen, Atli Danielsen, Jon Jacobsen, Mikkjal Thomassen (37′ Benjaminsen), Jakup Borg (34′ Lokin-74′ Flotum), Christian Jacobsen, Arnbjørn Hansesn, Christian Holst, Egil Bo
Rezerve: Andrew Flotum, Frodi Benjaminsen, Leif Niclassen, Bartal Eliasen, Gunnar Nielsen, Bogi Lokin, Bardur Olsen
Antrenor: Jogvan Olsen

Austria: Alexander Manninger – Martin Stranzl, Emanuel Pogatetz, Christian Fuchs, Erwin Hoffer, Andreas Ivanschitz, Martin Harnik (25′ Holzl), Gyorgy Garics (67′ Kienast), Sebastian Proedl, Paul Scharner, Marc Janko (81′ Arnautovic)
Rezerve: Andreas Holzl, Juergen Saeumel, Stefan Maierhofer, Marko Arnautovic, Juergen Macho, Ronald Gercaliu, Roman Kienast
Antrenor: Karel Bruckner

Arbitri: Darko Ceferin – Andrej Kokolj, Kogej Milan (Slovenia)

Cartonașe galbene: Borg 16′, Holst 40′

Goluri: Lokin ’47 / Stranzl ’49

După trei partide, Austria ocupă locul 2 în grupa a 7-a, cu 4 puncte, dar și cu un joc mai mult decât celelalte echipe din grupă, cu excepția Insulelor Feroe.

Celelalte partide de astăzi din grupa României au început mai târziu, România – Franța, de la ora 21.40, iar Serbia – Lituania, de la ora 21.15.

Urmărește toate rezultatele din preliminariile CM 2010 pe live.prosport.ro.

De la ora 21.00, Sport.ro transmite în direct partida Suedia – Portugalia, din grupa 1 a preliminariilor CM 2010. Vezi duelul dintre doi posibili câștigători ai Balonului de Aur, Ibrahimovic vs. C. Ronaldo.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri