EXCLUSIV | Un fin cunoscător al fotbalului din Serbia avertizează: „Ei mereu au avut valori”

EXCLUSIV | Un fin cunoscător al fotbalului din Serbia avertizează:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bun cunoscător al fotbalului din Serbia, impresarul Florin Iacob ne dă motive de îngrijorare. Acesta a declarat la ProSport Live că Serbia nu este deloc un adversar ușor, având o echipă categoric mai bună ca a noastră.

„Serbia este o sperietoare, fiind calificată la Campionatul Mondial, cu o generație bună. Ei mereu au avut valori, dar acum au reușit să formeze o echipă puternică. Categoric, o echipă mai bună decât a noastră. Chiar și pe bancă au jucători foarte buni. Din lotul Serbiei sunt foarte puțini jucători care nu joacă. Nu e exclus nimic! Nici cu Muntenegru nu va fi simplu, dar pentru naționala noastră va fi un imbold să treacă de Serbia, care pleacă favorită. În România nu putem juca fotbal ca în Franța sau Germania, jucăm fotbal după cum se prezintă societatea românească”, a spus agentul Florin Iacob.

România și Serbia s-au mai întâlnit în campania pentru calificările la Campionatul Mondial din 2010. Atunci, Serbia s-a impus în ambele partide, cu 3-2 în România, respectiv 5-0 pe teren propriu.

Articol scris de Daniel Anghel

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog

Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași

Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei

Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol

Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin

Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional

S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România

Cutremur pentru Cioacă! Mama ELODIEI a recunoscut: A procedat bine

Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin cont
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin…
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă