EXCLUSIV | FRF va primi 2,3 milioane de euro de la Bergenbier, noul sponsor. Calificarea la Euro 2016 mărește suma la 3,5 milioane de euro

EXCLUSIV | FRF va primi 2,3 milioane de euro de la Bergenbier, noul sponsor. Calificarea la Euro 2016 mărește suma la 3,5 milioane de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

FRF va semna mâine, în cadrul unei întâlniri care va avea loc în Poiana Brașov, un contract important de sponsorizare. Parteneriatul Federației Române de Fotbal va fi cu Bergenbier, companie care va plăti 2,3 milioane de euro pentru următorii patru ani de contract. Potrivit surselor ProSport, suma poate crește la 3,5 milioane de euro pentru această perioadă în funcție de performanțe, precum calificarea la Euro 2016 sau Campionatul Mondial din 2018. 

Contractul este aproximativ egal ca valoare cu cel pe care FRF l-a avut cu Timișoreana, înțelegere care a expirat la finalul anului 2014. Timișoreana nu a mai dorit prelungirea contractului care obliga compania la plata a circa 600.000 de euro pe an în conturile Federației.

Bergenbier a fost sponsor FRF între 1998 și 2008 cu sume de la 250.000 la 500.000 de euro pe an

Bergenbier este unul dintre sponsorii care au mai avut contacte cu Federația Română de Fotbal. În 1998 a fost prima colaborare dintre cele două părți, una de pe urma căreia FRF câștiga la acel moment 250.000 de dolari pe an. Sponsorizarea Bergenbier a încetat în 2009, moment în care producătorul de bere plătea 500.000 de euro pe an către FRF. În luna ianuarie a acelui an, Ursus devenea sponsor în locul lui Bergenbier pentru o sumă de 1,5 milioane de euro pe an. La finalul anului 2011, fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, anunța că Ursus a reziliat unilateral contractul de sponsorizare a echipei naționale. Un an mai târziu, aceeași companie, Ursus Breweries, a încheiat alte două contracte cu FRF pe o perioadă de trei ani, unul de aproximativ 600.000 de euro anual, de sponsorizare a echipei naționale, și altul de publicitate în cadrul competiției Cupa României, în valoare de 300.000 de euro anual, ambele prin marca Timișoreana.

Scapă Federația de „colapsul financiar” anunțat de Piți?

Contractul de sponsorizare vine în contextul în care Federația Română de Fotbal se confruntă cu dificultăți financiare. Unul dintre cei care au lăsat să se înțeleagă asta a fost chiar fostul selecționer, Victor Pițurcă, cel care a tras un semnal de alarmă chiar la conferința de adio. „Fotbalul românesc e în faliment. Inclusiv FRF, ușor, ușor intră în colaps financiar„, a spus actualul antrenor al lui Al Ittihad. Pentru prima dată după 1989, Federația Română de Fotbal a cerut finanțare din partea Ministerului Tineretului și Sportului.

Carmen Tocală, secretar de stat pe probleme de sport în MTS, a anunțat că FRF solicită acești bani pentru pregătirea tinerilor jucători și participarea echipelor la competițiile internaționale. Suma solicitată de noua conducere a FRF este de patru milioane de lei (aproape 900.000 de euro). Totuși, informația a fost negată de Răzvan Burleanu, președintele FRF. „Am spus de la bun început: vom atrage toate fondurile și finanțările pe care Federația Română de Fotbal le poate accesa. E mai mult decât o promisiune făcută membrilor afiliați și iubitorilor fotbalului, pentru mine e o obligație care ține de managementul performant. Asta pentru că nu există bani de care dezvoltarea fotbalului românesc să se poată lipsi. Însă, cel puțin până acum, am decis să nu solicităm finanțare de la Ministerul Tineretului și Sportului. Totodată, în dezvoltarea centrelor regionale de excelență am decis să ne bazăm exclusiv pe sprijinul autorităților locale și investiții din mediul privat, fără o implicare financiară din partea statului„, spunea acesta pentru ProSport la finalul lui 2014.

 
Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup