Evreii din fotbalul românesc. Istoria începută la Maccabi București, pe Calea Dudești

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

ISRAEL – ROMÂNIA, azi, de la ora 20:00, într-un meci amical, la Nethanya

Este bineștiut faptul că înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, populația evreiască era destul de numeroasă în România, mai ales în zona Moldovei, dar și prin Ardeal și în București. Multe dintre aceste comunități au avut și echipe de fotbal, cea mai importantă a fost cea din Capitală, Maccabi București. Până în război, aceasta nu a jucat vreodată în primul eșalon, ci doar în cel secund, fiind însă o echipă populară în zona Căii Dudești, acolo unde își avea sediul și terenul. Totodată a reușit să aducă câțiva jucători și antrenori cu o anume anvergură. Iar propriul teren a fost al doilea din țară, după ONEF (Republicii), care a avut gazon cu drenaj. Cea mai mare performanță a fost câștigarea turneului de fotbal al Maccabiadei din 1935, desfășurată la Tel-Aviv. Echipa învingătoare de-atunci: Zauber – Cohn II, Barasch – Eckstein, Ghidali, Berl – Szekely, Segal, Katz, Marcus, N. Marcovici.

După război, Maccabi a devenit Ciocanul, de la denumirea bazei sale sportive, care la rându-i luase numele de la strada Școala Ciocanu care o delimita (perpendiculară pe Calea Dudești). Ciocanul avea să fie repede „înghițit” de Ministerul de Interne, în același timp cu Unirea Tricolor. Prima a fost transformată în Dinamo A, care este Dinamo de astăzi, în timp ce fosta legendară echipă a Oborului a devenit în primă instanță Dinamo B, care ulterior a suferit tot felul de metamorfoze, Dinamo Brașov, Dinamo Cluj și ultima oară Dinamo Bacău, fiind cea care a ajuns ulterior în mâinile lui Dumitru Sechelariu, decedând în acești ani sălbatici precum multe alte grupări din patrimoniul fotbalului românesc.

În baza sa sportivă din Calea Dudești avea să joace, până spre sfârșitul anilor 80, Flacăra Roșie București. Ulterior, zona a intrat în perimetrul cartierului civic gândit de Nicolae Ceaușescu, construindu-se blocuri, terenul dispărând complet sub acestea. A mai rămas în picioare doar intrarea din ciment în parcul sportiv, alături de porțile aferente din metal, ruginite, care deoarece au fost prea mari și prea grele, nu au putut fi furate de țiganii din zonă.

Ion Țiriac a intrat în biroul ministrului și a făcut anunțul care a declanșat scandalul: „Fetele nu merg”

18:42

„INDISCUTABIL!”. Nota primită de Ionuț Radu de la spanioli după Celta – Malaga 1-1

18:41

A fost și destui jucători de valoare de origine evreiască care au activat în fotbalul românesc. Iată-i  pe cei care au ajuns până în echipa națională, într-o ordine alfabetică: Samuel Deutsch, Isidor Gansl, Alexandru Geller, Elemér Hirsch, Nicolae Hönigsberg, Dezsö Jakobi, Franz Kugelbauer, Jack Moisescu, Daniel Peretz, Ludovic Ráab, Alexandru Schwartz, Ioan Wetzer, Rudolf Wetzer, Samuel Zauber, William Zombory. Toți aceștia însă au trăit gloria fotbalistică în anii dinaintea sau imediat după a doua conflagrație mondială.

După război, numărul fotbaliștilor evrei s-a rărit, căci și o mare parte a populației evreiești a luat drumul străinătății, mai ales al Israelului. Dintre cei mai cunoscuți din această perioadă, i-aș aminti pe Herșcu Birn la Progresul, Aurelian Cuperman care a jucat la Politehnica Iași, Sp. Stud. și Petrolul, Iulian Orovitz la Chimia Râmnicu Vâlcea, Ladislau Ghiță (fiul lui Schwartz) la Corvinul sau mai recent Călin Rosenblum la „Poli” Timișoara.