După greșeala impardonabilă din România – Canada (0-3), Horațiu Moldovan i-a făcut pe argentinieni să exclame că a comis o „eroare colosală”.
Ali Ahmed a dublat avantajul echipei sale în minutul 22, reușind să speculeze gafa comisă de portarul român.
România a pierdut amicalul cu Canada, chiar înainte de meciul contra selecționatei din Cipru. Lipsa meciurilor oficiale a fost resimțită de Horațiu Moldovan, care nu a mai jucat pentru echipa de club din aprilie 2025. Ultimele sale jocuri au fost cele din preliminariile Cupei Mondiale. Moldovan a apărat poarta României în meciurile cu Cipru și Austria.
Presa din Argentina a comentat stângăcia lui Horațiu Moldovan din minutul 22, un moment care a schimbat cursul înfruntării: Ali Ahmed a marcat pentru 2-0 și a prăbușit încrederea echipei naționale.
„Canada a învins clar România cu 3-0, în deplasare, pe Arena Națională din București. Echipa antrenată de Jesse Marsch a dominat meciul de la un capăt la altul, însă Horațiu Moldovan, portarul gazdelor, a ajutat echipa nord-americană printr-o eroare colosală.
La scorul de 1-0 în favoarea oaspeților, portarul a încercat să iasă cu mingea controlat, dar Ali Ahmed, de la Vancouver Whitecaps, i-a furat balonul și a majorat avantajul”, a titrat publicația argentiniană ole.com.ar.
Programul echipei naționale de fotbal a României în meciurile rămase din 2025:
• 9 septembrie: Cipru – România;
• 9 octombrie: România – Moldova (amical);
• 12 octombrie: România – Austria;
• 15 noiembrie: Bosnia – România;
• 18 noiembrie: România – San Marino.
„O greșeală. Un portar să dribleze în fața porții, niciodată. În lateral se mai întâmplă, dar în fața porții în niciun caz. Recunosc, poate s-a relaxat, a fost prea încrezător. (n.r. – Moldovan va rămâne în poartă pentru meciul cu Cipru?) Da, sigur, cum să nu? Trebuie să se revanșeze, nu? Pentru gafa pe care a făcut-o azi și nesiguranța pe care a dat-o”, a spus Mircea Lucescu la conferința de presă.
Portari: Horațiu Moldovan – Real Oviedo (Spania), Ștefan Târnovanu – FCSB, Răzvan Sava – Udinese (Italia);
Fundași: Andrei Rațiu – Rayo Vallecano (Spania), Deian Sorescu – Gaziantep FK (Turcia), Andrei Burcă – Yunnan Yukun (China), Bogdan Racovițan – Rakow (Polonia), Virgil Ghiță – Hannover 96 (Germania), Mihai Popescu – FCSB, Nicușor Bancu – Universitatea Craiova, Alexandru Chipciu – Universitatea Cluj;
Mijlocași: Adrian Șut – FCSB, Marius Marin – Pisa (Italia), Vladimir Screciu – Universitatea Craiova, Răzvan Marin – AEK Atena (Grecia), Nicolae Stanciu (C) – Genoa (Italia), Darius Olaru – FCSB, Florin Tănase – FCSB, Dennis Man – PSV (Țările de Jos), David Miculescu – FCSB, Alexandru Mitriță – Zhejiang FC (China), Ștefan Baiaram – Universitatea Craiova, Alexandru Dobre – FC Rapid 1923;
Atacanți: Denis Drăguș – Eyupspor (Turcia).