El e atacantul de care are nevoie naționala. „Cei de la prima reprezentativă nici nu știau de mine până la declarațiile lui Dan Petrescu”

El e atacantul de care are nevoie naționala.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-un interviu acordat pentru Adevărul, Cristian Dănălache (32 de ani), cel mai în formă atacant român (24 de goluri în 26 de meciuri pentru Xinjiang Tianshan Leopard), a abordat o serie de teme de real interes pentru fanii fotbalului de la noi. După ce Dan Petrescu, antrenor în prima ligă din China, la Jiangsu Sainty, a oferit o serie de declarații prin care lăsa să se înțeleagă că Dănălache e cel mai potrivit jucător pentru compartimentul ofensiv al reprezentativei lui Anghel Iordănescu, fotbalistul român din liga secundă chineză a dezvoltat subiectul pentru sursa citată.

„Am vorbit cu el de câteva ori înainte de meciul nostru direct din cupă și mi-a spus de atunci că, după ce a văzut vreo 6-7 meciuri ale echipei mele în acest sezon, crede că aș putea fi o soluție pentru națională în acest moment. Dar nu credeam că o să spună și public treaba asta. Nu pot decât să-i mulțumesc pentru vorbele frumoase. Pentru mine contează foarte mult, venind din partea lui Dan Petrescu, mai ales că n-am fost niciodată unul dintre jucătorii lui favoriți, iar cei care îl cunosc știu că nu face niciodată complimente gratuite”, a explicat Dănălache referindu-se la perioada Unirea Urziceni. Fotbalistul a estimat și șansele pe care le are pentru a prinde naționala. „Normal că m-am gândit și la lucrul acesta și întotdeauna am sperat la asta. Orice fotbalist visează să joace pentru naționala țării sale, dar în același timp am fost și realist. Știam că e foarte greu să fiu selecționat, indiferent de câte goluri aș fi dat în China sau cât de bine aș fi jucat. De ce? Din diferite motive. Nu cred că sunt nici primul, nici ultimul jucător căruia i se întâmplă ceva de genul ăsta. Și nici nu mă gândesc prea mult la asta. Prefer să mă concentrez pe ce am de făcut la echipa de club și încerc să dau maximum, atunci când intru în teren. Încă am o plăcere nebună să joc fotbal, mă bucur de fiecare minut petrecut pe teren și asta e tot ce contează”, a mai spus vârful de atac pentru Adevărul.

Dănălache a fost în 2012, pe când evolua Jiangsu Guoxin Sainty, golgheter în prima ligă din China. Interesant este că deși stafful naționalei e unul numeros, nimeni nu i-a dat un telefon. „Nu, n-am primit niciun semn. Nu e nici foarte ușor din cauza distanței, plus că toată atenția e îndreptată spre campionatele din Europa. De altfel, sunt sigur că cei de la națională nici nu știau de mine până la declarațiile lui Dan Petrescu”.

„Niciodată n-am avut șanse prea mari. Și ținând cont ca n-am fost convocat, atunci când eram golgheterul primei divizii în China și declarat cel mai bun jucător al campionatului, iar asta într-o ligă cu mulți jucători senzaționali, e normal ca acum șansele mele la convocare să fie și mai mici. Dar asta nu e treaba mea, e treaba selecționerului pe cine cheamă la națională. Oricum, ce e cel mai important e ca naționala să se califice la turneul final, iar acum are toate șansele!”

Cristian DĂ‚NĂ‚LACHE pentru Adevărul

Rezultate România preliminarii Euro 2016, Grupa F:

  • Grecia – România 0-1 (C. Marica ’10)
  • România – Ungaria 1-1 (Rusescu ’45 / Dzsudzsak ’82)
  • Finlanda – România 0-2 (B. Stancu ’54, ’83)
  • România – Irlanda de Nord 2-0 (Papp ’74, ’79)
  • România – Insulele Feroe 1-0 (Keșeru ’21)
  • Irlanda de Nord – România 0-0
  • Ungaria – România 0-0

CLASAMENT

 

  GRUPA F – EURO 2016  
Loc Tară Pct.
1 Irlanda de Nord 17
2 România 16
3 Ungaria 13
4 Finlanda 10
5 Insulele Feroe 6
6 Grecia 3

 

  Calificare Euro 2016
  Baraj Euro 2016

Program meciuri Grupa F – Preliminarii Euro 2016

Etapa a opta – 7 septembrie 2015

  • Finlanda – Insulele Feroe 1-0 (Pohjanpalo 23)
  • Irlanda de Nord – Ungaria 1-1 (Lafferty 90+4 / Guzmics 74)
  • România – Grecia 0-0


Etapa a noua – 8 octombrie 2015

  • Ungaria – Insulele Feroe
  • Irlanda de Nord – Grecia
  • România – Finlanda


Ultima rundă – 11 octombrie 2015

  • Insulele Feroe – România
  • Finlanda – Irlanda de Nord
  • Grecia – Ungaria

 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Traian Băsescu a așteptat ani de zile acest moment. DECIZIE DEFINITIVĂ: Nu e nimic la voia întâmplării
Traian Băsescu a așteptat ani de zile acest moment. DECIZIE DEFINITIVĂ: Nu e nimic la voia întâmplării
"L-au apucat dureri crunte" - Pacient din Timișoara cu cancer, mort după o operație REUȘITĂ
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…