Ei trebuie să ne ducă la Mondial. OFICIAL: Pițurcă a anunțat lotul complet pentru dubla contra Greciei

Ei trebuie să ne ducă la Mondial. OFICIAL: Pițurcă a anunțat lotul complet pentru dubla contra Greciei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Pițurcă s-a decis asupra lotului cu care va aborda dubla cu Grecia, din barajul pentru calificarea la CM 2014. După ce în cursul după amiezei Federația a anunțat faptul că toți cei 15 „stranieri” convocați de principiu au primit faxuri de confirmare, după partida CFR-Dinamo selecționerul s-a decis asupra fotbaliștilor din campionatul intern convocați.

În acest sens, tehnicianul naționalei a dorit ca formațiile din Liga 1 care au jucători selecționabili să joace joi și vineri, astfel încât aceștia să se reunească în cadru organizat cât mai devreme. De altfel, Tătărușanu, Tănase, Bourceanu, Gardoș, Latovlevici (Steaua) și Lung jr., Mățel și Găman (Astra) au ajuns la Mogoșoaia în cursul acestei zile.

Vezi mai jos lotul lui Pițurcă

Programul naționalei, așa cum apare el pe site-ul oficial al Federației

Luni, 11 noiembrie, la ora 12.30, selecționerul Victor Pițurcă, va susține o conferință de presă la Mogoșoaia, la ea urmând a participa și unul sau doi dintre jucătorii convocați. Primul antrenament la care vor participa toți tricolorii va avea loc seara, de la ora 18.00, și va fi singurul deschis presei.

Marți, 12 noiembrie, în jurul orei 13.45-14.00, unul sau doi dintre jucători vor dialoga cu presa, desigur tot la Mogoșoaia.

Miercuri, 13 noiembrie, după antrenamentul închis, tricolorii vor pleca spre Atena, de pe aeroportul Henri Coandă, la bordul unei curse charter, decolarea fiind programată la ora 17.30, iar aterizarea după o oră și jumătate.

Joi, 14 noiembrie, la ora 11.30, este prevăzut antrenamentul oficial, pe stadionul „Giorgios Karaiskakis”, primele 15 minute fiind deschise presei. După încheierea antrenamentului, spre ora 13.00, va avea loc conferința de presă oficială, la care vor participa selecționerului Victor Pițurcă și un jucător. al naționalei.

Sâmbătă, 16 noiembrie, la ora 13.30, delegația noastră va decola de la Atena spre București, după aterizare urmând să se reintre în cantonamentul de la Mogoșoaia.

Grecia – România se joacă pe 15 noiembrie la Pireu, de la 21:45, iar returul va fi pe 19 noiembrie, pe Arena Națională, de la 21:00

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…