Edi Iordănescu intră în istorie! Doar de 2 ori, în preliminarii mondiale sau europene, România s-a calificat înaintea ultimului meci | SPECIAL

Daniel Nazare
Edi Iordănescu intră în istorie! Doar de 2 ori, în preliminarii mondiale sau europene, România s-a calificat înaintea ultimului meci | SPECIAL
Edi Iordanescu, raspuns sincer pentru cei care se intreaba daca pleaca de la nationala Romaniei dupa meciurile cu Andorra, Israel si Elvetia: „Asta e obiectivul meu! Raspund prin functie!”

Reprezentativa României, antrenată acum de Edi Iordănescu, nu a fost o obișnuită a turneelor finale ale competițiilor de anvergură. Iar atunci când s-a calificat, de obicei s-a întâmplat să fie cu mari emoții, tremurând până la ultima partidă.

Edi Iordănescu intră în istorie! Doar de 2 ori, în preliminarii mondiale sau europene, România s-a calificat înaintea ultimului meci | SPECIAL

Au fost doar două situații când ne-am calificat deconectați, informații pe care le prezentăm mai jos.

Preliminariile pentru turneul final al CM 1998 au fost cele mai bune pentru naționala noastră. Într-o grupă cu Irlanda, Lituania, Macedonia, Islanda și Liechtebstein, din 10 partide, România a câștigat 9, una terminând-o la egalitate, totalizând 28 de puncte. Egalul din ultimul meci, din Irlanda, să-i zicem principala contracandidată, ne-a împiedicat să avem punctaj maxim.

Altfel, cu trei etape înainte de final, reprezentativa noastră a fost matematic calificată. La final, Irlanda a avut cu 10 puncte mai puține ca noi.

În preliminariile pentru CE 2008, România a fost într-o grupă cu Olanda, Bulgaria, Belarus, Albania, Slovenia și Luxemburg. Din 12 partide, am avut 9 victorii, 2 egaluri și 1 înfrângere.

Calificarea însă a fost obținută cu două etape înainte de final, când România avea 26 de puncte, Olanda 23, iar Bulgaria 19. La final, România s-a clasat prima, cu 29 puncte, urmată de Olanda, 26, cele două calificându-se pentru turneul final, iar Bulgaria, prima sub linie, a totalizat 25.

Meciul cu Elveția va fi o luptă pentru locul 1

Pentru România urmează meciul cu Elveția, programat marți, pe 21 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională, în cadrul ultimei runde din această campanie de calificare. Neînvinsă după nouă meciuri, România este liderul grupei, după ce Elveţia a remizat acasă cu Kosovo, 1-1.

Naţionala de fotbal a României s-a calificat la EURO 2024, după ce a învins echipa Israelului cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Pancho Arena din Felcsut (Ungaria), în penultimul său meci din Grupa I a preliminariilor.

România, care avea nevoie de un punct pentru a se califica, va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]