„Echipă puternică”

„Echipă puternică
  • Publicat:

Mijlocașul lui Bayern a decis încă un meci al „cocoșilor”, ajungând la al patrulea gol la națională, în 26 de prezențe în tricoul Franței.

Ribery a marcat singurul gol al partidei, din penalty, și a fost printre puținii care au dat satisfacție în fața Angliei. La finalul partidei era mulțumit de scor, dar a admis că mai sunt detalii de corectat. „După această partidă trebuie să reținem multe lucruri, în special intensitatea jocului și lupta dură de pe teren. Nu am cedat în fața Angliei, care practică un joc excelent. Am fost puternici în duelurile cu adversarii, dar mai avem de lucrat la unele chestii. Mă gândesc în special la prima repriză, unde pierdeam repede mingea după ce o recuperam”, a declarat Ribery.
 
El a explicat și de ce a acoperit o bună parte de teren, deși inițial Domenech îl fixase în lateral. „Antrenorul m-a trimis la început pe dreapta. Dar apoi m-a mișcat în voie, așa cum am mai făcut-o la națională. Îmi place, pentru că în acest fel primesc baloane mai bune și pot accelera mai ușor, cum o fac acum la Bayern”, a completat mijlocașul, care crede că meciurile de la Euro 2008 vor avea aceeași intensitate ca și cel de miercuri seară.

"Victoria cu Anglia din această seară (n.r. – miercuri) este de bun augur pentru viitor. Echipa va avea încredere în ea de acum încolo"
Franck Ribery,
mijlocaș Franța

"N-am avut prea multe ocazii. Englezii ne-au pus în dificultate, dar important este că am câștigat"
Jeremy Toulalan,
mijlocaș Franța

"Ne-am apărat foarte bine și am arătat că suntem foarte puternici pe teren propriu. Sunt fericit pentru victorie"
William Gallas,
fundaș Franța

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre cum s-a format
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre…
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Putin a împietrit. Vin soldații americani. Decizia SUA se aplică din 9 Mai
Putin a împietrit. Vin soldații americani. Decizia SUA se aplică din 9 Mai
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de bani
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de…
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…