Doru Isac, antrenorul naționalei sub 19 ani, testează stranierii. Nouă dintre ei vin din campionatul Ungariei

Doru Isac, antrenorul naționalei sub 19 ani, testează stranierii. Nouă dintre ei vin din campionatul Ungariei
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Selecționata de fotbal sub 19 ani are, în perioada 8 – 10 august, o acțiune de pregătire și selecție la care participă juniorii români legitimați la cluburile din străinătate. Într-un comunicat de pe site-ul frf.ro este specificat faptul că, pentru început, doar 16 jucători născuți în 1996 vor participa la această acțiune.

Mulți dintre aceștia au fost convocați în premieră la o acțiune a lotului național. Ca o mențiune, mai mult de jumătate dintre cei chemați la acțiunea de selecție, mai exact nouă, joacă în campionatul Ungariei. Doru Isac, antrenorul celor de la U19, și-a exprimat în trecut nemulțumirea față de numărul mic de jucători pe care îi poate folosi la națională: „Eu am luat tot potențialul. La o populație de 22 de milioane împreună cu cei de afară, potențial din care poți să alegi ai 180. Este același potențial pe care îl întâlnim la o țară precum Maldive, Sri Lanka sau Malta. Numeric vorbesc. Ă‚sta este potențialul. Sigur că nu e important potențialul numeric, ci potențialul valoric. Pentru că ai nevoie de 11 jucători pentru un meci. Dacă ar fi să comparăm, suntem incomparabili. Dacă ar fi să comparăm, ar trebui să-mi iau bagajul și să plec. Dar nimeni în momentul de față nu poate face mai mult, a declarat acesta în cadrul unei conferințe de presă în urmă cu două săptămâni.

Portari: Relu Stoian (Honved Budapesta, Ungaria), Denis Novacovici (Lourinhanense, Portugalia).

Fundași: Raul Palmeș (Honved Budapesta, Ungaria), Alexandru Eduard Hărănguș (Dynamo Dresda, Germania), Lucian Andrei Ionescu (Honved Budapesta, Ungaria), Botond Kovacs (Diosgyori VTK, Ungaria), Marius Halmaghe (Honved Budapesta, Ungaria).

Mijlocași: George Ionașcu (Cremonese, Italia), Eduard Gavrea (Ujpest Budapesta, Ungaria), Ionuț Tripșa (Cremonese, Italia), Raul Andrei Scarlat (LASK Linz, Austria), Cristian Roibu (Getafe, Spania), Marius Constantinescu (Honved Budapesta, Ungaria).

Atacanți: Norbert Feketics (Honved Budapesta, Ungaria), Dragoș Iacob (Frosinone, Italia), Alexandru Pavel (Honved Budapesta, Ungaria).

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Obligatoriu pentru toți șoferii din România. A intrat în vigoare astăzi, 18 Aprilie
Obligatoriu pentru toți șoferii din România. A intrat în vigoare astăzi, 18 Aprilie
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…