Didi și Semedo ar putea deveni „tricolori”!

Deși selecționerul României s-a declarat de multe ori împotriva ideii ca fotbaliștii străini să apere culorile naționalei României, după Euro, acesta și-a schimbat opinia. „Vreau să-i naturalizăm pe Didi și Semedo", a transmis Pițurcă din Italia, acolo unde a asistat la meciul naționalei de tineret conduse de Emil Săndoi în fața reprezentativei olimpice a Italiei. Ideea nu este nouă, ea fiind amintită nu cu mult timp în urmă și de oficialii celor de la CFR Cluj, Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan, care au propus însă și alți jucători. „Eu cred că în continuare o soluție pentru națională poate să fie naturalizarea de jucători străini. Acest lucru nu trebuie să fie considerat o rușine, trebuie să scăpăm de aceste idei preconcepute. Aducerea de stranieri în campionatul românesc creează un campionat
Didi și Semedo ar putea deveni "tricolori"!

Deși selecționerul României s-a declarat de multe ori împotriva ideii ca fotbaliștii străini să apere culorile naționalei României, după Euro, acesta și-a schimbat opinia.

„Vreau să-i naturalizăm pe Didi și Semedo”, a transmis Pițurcă din Italia, acolo unde a asistat la meciul naționalei de tineret conduse de Emil Săndoi în fața reprezentativei olimpice a Italiei.

Ideea nu este nouă, ea fiind amintită nu cu mult timp în urmă și de oficialii celor de la CFR Cluj, Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan, care au propus însă și alți jucători. „Eu cred că în continuare o soluție pentru națională poate să fie naturalizarea de jucători străini. Acest lucru nu trebuie să fie considerat o rușine, trebuie să scăpăm de aceste idei preconcepute. Aducerea de stranieri în campionatul românesc creează un campionat competitiv și, în felul acesta, crește valoarea campionatului și automat jucătorii care sunt selectionați la națională vor fi mai valoroși”, a spus Mureșan, completat și de patronul său, Paszkany: „Numai la CFR sunt șase jucători străini care ar face față la echipa României, mă refer la Tony, Cadu, Culio, Didi, Fabbiani și Semedo“.

Ceva mai pesimist în această privință s-a declarat însă tehnicianul campioanei României, Ioan Andone. „Semedo e prea bătrân pentru a fi naturalizat ca să joace în naționala României, pentru că are deja 29 de ani. Trebuie să te gândești la un jucător care poate să joace șapte-opt ani la lot”, a precizat „Fălcosul”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cine este Valerie Lungu de la Asia Express 2026. Fosta finalistă „Bravo, ai stil!” participă în competiție alături de logodnicul ei, Alex Gâlcă
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania