Decizia pe care medicii care l-au diagnosticat pe Mircea Lucescu (80 de ani), internat de urgență în această dimineață, exclude orice posibilitate ca selecționerul să plece în cursul acestei zile, chiar dacă asta ar fi fost dorința sa, după cum a afirmat Răzvan Burleanu, președintele FRF.
Mircea Lucescu a leșinat în timp ce se afla în cantonamentul de la Mogoșoaia, unde efectua ultima ședință tehnică dinaintea amicalului cu Slovacia, iar cei din staff-ul medical al naționalei i-au acordat primul ajutor, respirație „gură la gură” și masaj cardiac, până la sosirea echipajelor medicale ce l-au transportat la Spitalul Universitar din Capitală.
Mircea Lucescu a fost diagnosticat cu sincopă cardiacă, o afecțiune cardiacă ce necesită atenție medicală de urgență, astfel că orice speculație privind posibila externare a selecționerului este exclusă. Răzvan Burleanu, președintele FRF, a afirmat că Lucescu și-a dorit să plece de la spital imediat după ce a fost stabilizat.
„V-am spus, cum a ajuns la spital, domnul Lucescu voia să revină imediat (n.r. la Mogoșoaia). E un om foarte determinat, iar lucrul acesta, sperăm noi, ar trebui să îi motiveze și pe jucători”, a declarat șeful fotbalului românesc.
„E internat în unitatea de terapie coronariană acută. E stabil, vor urma mâine investigații mai amănunțite. Este exclus să plece! Este o prostie această informație”, au declarat surse ProSport.
De la spital, Mircea Lucescu a transmis că și-a revenit „complet”. „Mă simt bine acum, mi-am revenit complet, dar urmează să mai fiu supus unor investigații, așa că mai rămân în spital”, a spus Lucescu.
Mircea Lucescu este cel mai titrat antrenor român din istorie, cu 36 de trofee cucerite, în cinci țări diferite. Pe lângă acest lucru, Lucescu este și cel mai în vârstă selecționer din lume, depășindu-l pe germanul Otto Rehhagel (care avea 71 de ani când antrena reprezentativa Greciei, la CM 2010).
Incidentul din această dimineață a atras atenția presei internaționale, care a punctat faptul că „tricolorii” se confruntă nu doar cu ratarea calificării la CM 2026, după ce au pierdut barajul cu Turcia, dar și cu problemele de sănătate ale lui Lucescu.
„Șocul este unul imens pentru lumea fotbalului”, au scris jurnaliștii olandezi, în timp ce turcii, unde Lucescu este extrem de apreciat și de iubit, au notat că „antrenorului naționalei României i s-a făcut rău în timpul ședinței de pregătire”, potrivit publicației Haber.