Debutantul Tamaș**

Debutantul Tamaș**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lotul național anunțat la finele săptămânii trecute în vederea
meciului amical cu Israel de miercuri, îl oferă ca mare noutate pe
Gabriel Tamaș (foto), niciodată convocat până acum la echipa
națională de la preluarea acesteia de către Răzvan Lucescu.

Prestațiile bune ale lui Tamaș la West Bromwich Albion îl readuc
și la echipa națională. Tamaș se regăsește pe lista de convocați a
lui Răzvan Lucescu pentru partida amicală cu Israel, care se va
juca miercuri la Timișoara. Convocarea lui Tamaș vine și pe fondul
absenței căpitanului Cristi Chivu de la această partidă, acesta
fiind încă în recuperare după accidentarea suferită la cap. Dintre
fundași, Răzvan Lucescu ar fi dorit să-l aibă la meciul cu Israel
și pe Ștefan Radu, de la Lazio, dar acesta s-a accidentat.

Prim
antrenament la Mogoșoaia

Altfel, surprinde cumva convocarea olteanului Valerică Găman, în
timp ce cu Israel va debuta George Florescu, așa cum ProSport a
anunțat de câteva zile. Mari absenți din lotul național sunt și
accidentații Coman și Raț. Ultimul a acuzat o tendinopatie ahiliană
după meciul lui Șahtior cu Fulham, urmând să stea două săptămâni. O
parte dintre convocați au efectuat deja aseară un prim antrenament
la Mogoșoaia. Este vorba de Daniel Niculae, Marius Niculae, Bucur,
Rădoi, Marica, Ghioane și Andrei Cristea.

„Mă bucur că revin la națională. Mereu am fost mândru
când am fost convocat. Sper ca acum să avem un început bun de
campanie și să nu mai ratăm calificarea”,
Gabi Tamaș

Ultimul meci al lui
Gabi Tamaș la echipa națională datează din 1 aprilie 2009. Este
vorba de Austria – România 2-1, acesta fiind și ultimul meci condus
de Victor Pițurcă la națională

42 de partide a
jucat Gabriel Tamaș pentru echipa națională marcând două goluri


Bornescu, Maftei, Tamaș, Rădoi, Găman, Roman, Nicoliță, Apostol,
Ghioane, Andrei Cristea, Bucur, Marica și Marius Niculae vor
participa azi, alături de Răzvan Lucescu, la lansarea noului
echipament al naționalei. Evenimentul are loc în AFI Palace
Cotroceni, cu începere de la ora 10:00


Cu
Israel în același avion!

O parte a lotului național, reprezentată de către jucătorii care
au venit în cursul zilei de ieri și în această dimineață în
București, va efectua deplasarea la Timișoara cu un charter,
plecarea fiind stabilită pentru astăzi, ora 13:00, de pe Aeroportul
„Henri Coandă”. Inedit e că în același avion se va regăsi și
delegația Israelului! „La acest nivel este normal să ne ajutăm
între noi și, dacă tot mergeam noi cu un charter la Timișoara, i-am
invitat și pe oaspeți să vină cu același zbor”, a explicat
directorul general al FRF, Ionuț Lupescu.


LOTUL
ROMÂNIEI

PORTARI: Pantilimon (FC Timișoara) și Bornescu (Rapid)
FUNDAȘI: Maftei (Urziceni), Panin (CFR Cluj), Tamaș (West
Bromwich), Rădoi (Al-Hilal), D. Goian (Palermo), Găman (U Craiova),
Sepsi (FC Timișoara) și Neșu (FC Utrecht)
MIJLOCAȘI: Roman (FC Brașov), Nicoliță (Steaua), Apostol
(Urziceni), Codrea (AC Siena), Florescu (FC Midtylland), Ghioane
(Dinamo Kiev) și Deac (CFR Cluj)
ATACANȚI: Bucur (Kuban Krasnodar), Marica (VfB Stuttgart), D.
Niculae (Auxerre), An. Cristea (Dinamo) și M. Niculae (Dinamo)

LOTUL
ISRAELULUI

Portari: Aouate (Mallorca), Davidovici (Maccabi Haifa)
Fundași: Gafni (Maccabi Tel Aviv), Ben Haim (Portsmouth), Keinan
(Maccabi Haifa), Strul (Lokeren), Ziv (Lokeren), Meshumar (Maccabi
Haifa), Saban (Maccabi Netanya)
Mijlocași: Cohen (Bolton), Kayal (Maccabi Haifa), Benayoun
(Liverpool), Yadin (Hapoel Tel Aviv), Vermouth (Hapoel Tel Aviv),
Natkho (Hapoel Tel Aviv)
Atacanți: Arbeitman (Maccabi Haifa), Barda (Genk), Colautti
(Borussia Monchengladbach), Shecheter (Hapoel Tel Aviv), Golan
(Lokeren)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de furtuni electrice în România. Pe ce dată încep
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de furtuni electrice în România. Pe ce dată încep
O nouă ofertă pentru Deian Sorescu
O nouă ofertă pentru Deian Sorescu
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți se face pielea de găină
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Mai mulți bani în CONTURILE BANCARE. Decizia luată chiar acum în România
Mai mulți bani în CONTURILE BANCARE. Decizia luată chiar acum în România
A fost declarată decedată, dar a început să miște la morgă. Cazul care a șocat un oraș întreg:
A fost declarată decedată, dar a început să miște la morgă. Cazul care a șocat un oraș întreg: "Nu există…
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×