Ne-am dus la barajul pentru Mondial cu Turcia ca la tăiere. Nimeni nu credea că suntem în stare de ceva după preliminarii, când bosniacii ne-au bătut tur-retur și n-am câștigat în Cipru. Previzibil, chiar n-am fost în stare de nimic la baraj.
Mircea Lucescu a fost menajat de „băieți” pe mai toată durata mandatului dezastruos din calificările de Mondial. Iar după ce starea sănătății sale s-a înrăutățit, „băieții” au început să alimenteze „verdictul” public: ăsta e nivelul jucătorilor, „cadavre”, alții n-avem, vai fotbalul nostru!
Știți când a fost barajul cu Turcia? În martie. Acum cinci luni. Pe verdictul „băieților”, nici dacă putea să rămână gravid cu fotbaliști care să aibă măcar 75% din valoarea lui de fotbalist, Gică Hagi n-ar fi avut timp să-i nască până la Suedia – România 2-1.
A venit Gică Hagi selecționer, cu o carte de vizită ca tehnician net inferioară lui Lucescu. Ce fac azi cei care propovăduiau nivelul de rahat al tricolorilor și le puneau tot eșecul în cârcă? Fix aceiași care râdeau că Hagi le cere tuturor jucătorilor să fie ca fotbalistul Hagi?
Îi sar acum la gât lui Gică Hagi pentru că n-a inventat o națională de top la primul meci. Invocând un lot bazat subiectiv pe produsele Academiei Hagi. Se folosesc de relația tată-fiu și alimentează un linșaj mediatic pentru Ianis Hagi.
Dar nu despre tricolori e vorba aici. Ci despre acești „băieți”, unii periferici din „lumea fotbalului” și alții dintr-o zonă ticăloșită iremediabil a presei. Care propagă ura și își hrănesc agenda meschină cu fructele unor neadevăruri. Mai mari decât propria ipocrizie. „Băieți”, iată dovezile!
Unu. Gică Hagi a gândit un lot pentru Liga Națiunilor bazat pe produsele de la Academia Hagi, a chemat mai ales jucătorii cu care a lucrat, a preferat fotbaliștii formați și lansați de el, în dauna altora. Gică Hagi face „naționala Viitorului Constanța”.
De fapt, din lotul de 32 de jucători pe care Gică Hagi se bazează la aceste meciuri, poți include 9 în categoria „incriminată”, categoria „marca Hagi”. E vorba de Cojocaru, Ghiță, Borza, R. Marin, T. Băluță, Cicâldău, I. Hagi, Fl. Tănase și L. Munteanu.
Un procent de 28,12%. Ei bine, Cosmin Contra, Mirel Rădoi și Edi Iordănescu, trei selecționeri „la rând”, fără să-i fie dator vreunul cu ceva lui Gică Hagi, toți au convocat MAI MULȚI jucători „marca Hagi” în momente-cheie pentru România decât… selecționerul Gică Hagi!
Iată dovada:
33,33 % – lotul pentru Suedia și Insulele Feroe, start de preliminarii EURO 2020 cu Cosmin Contra (8 tricolori din 24)
30,43 % – lotul pentru barajul cu Islanda de calificare la CM 2022 cu Mirel Rădoi (7 tricolori din 23)
28,57 % – lotul pentru Israel și Elveția, meciurile decisive calificării la EURO 2024 cu Edi Iordănescu (8 tricolori din 28)
Ca să închidem povestea asta, alături de dovezile incontestabile stau logica și bunul simț. Pentru ce și-ar fi sabotat Gică Hagi șansa de a fi un antrenor cu adevărat de nivel mare, prin performanțe cu România, convocând produsele sale dacă nu meritau?
Pentru orgoliul de a fi recunoscut el ca antrenor-formator? Păi l-am recunoscut toți, deja, ca fiind asta! Sunt pline loturile din Superliga, de sezoane la rând, cu produsele lui! Iar mai sus aveți dovada că naționala a tot stat în produsele lui! Ce și cui să dovedească?
A, că n-au confirmat la nivel în străinătate cei mai mulți jucători „marca Hagi”, că naționala n-a avut rezultatele visate de toți cu ei, e altă discuție. Dar ce imagine să mai vrea Gică Hagi, la 61 de ani, când numele lui e oricum „pașaportul” de aur al oricărui român, pretutindeni?
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fnationala-3.webp)
Gică Hagi, pregătind Liga Națiunilor. FOTO: Sport Pictures
Apoi, ce selecționer din lumea asta n-ar fi preferat, când ai atât de puține zile la dispoziție să lucrezi fotbalul la nivel de națională, să aibă șansa lui Gică Hagi de-a lucra cu jucători care îl știu, pe care îi știe, pe resorturile unei „chimii” ce poate fi un mare atu pentru națională?
Ce selecționer din lume asta n-ar fi plătit oricât să aibă șansa pe care o are Gică Hagi și pentru care voi, „băieți”, îi săriți la gât? Sau ne facem că ne pricepem la fotbal doar după cum ne ustură buzunarul, „băieți”?
Am ajuns să plângem după Ianis Stoica, un fotbalist cu ZERO meciuri la naționala României, când avem meci în deplasare cu Suedia, echipă de Mondial și cu fotbaliști de sute de milioane de euro pe teren? Și vrem să convingem publicul că astea sunt argumente sportive, reale?
Câți dintre voi, „băieți”, ați pariat că ne bate Suedia „la handicap”, că „ne dă de la trei în sus”, că ne va umili cu jocul ei scandinav limpede și de eficiență devastatoare? Pentru că NU aveam niciun argument care să NU ne ducă spre așa ceva! Corect!
Dar, uite că am jucat fotbal o repriză. Și am revenit de la 0-1. Și chiar cred, am explicat aici, că măcar am mai mișcat ceva, ca națională, raportat la preliminariile CM 2026 și barajul cu Turcia de la Istanbul. Pentru că de acolo am plecat, nu uitați!
Dar să trecem la Ianis Hagi.
A doua „bază” pentru atacurile la gâtul lui Gică Hagi și Ianis Hagi. Mijlocașul nu joacă la club, dar îl salvează taică-su și-l împinge, ca să-l facă mare, la echipa națională. Vezi Doamne, sabotând interesul național…
Cât a jucat Ianis Hagi la Alanyaspor de la începutul sezonului până la Suedia – România 2-1? Are doar 103 minute. Ok. Bun.
„Băieți”, când Ianis Hagi a scos penalty decisiv pentru calificarea României din grupă al EURO 2024, cu Slovacia, la 0-1, am sărit o țară întreagă în sus de bucurie? Am sărit.
L-ați demantelat, „băieți”, pe Edi Iordănescu înainte de EURO 2024 când l-a pus pe Ianis Hagi în lotul final deși avea, de la începutul anului, atenție!, doar 244 de minute în campionat pentru Alaves, în jumătate de an? L-ați demantelat.
„Băieți”, când Ianis Hagi a fost titular, integralist și căpitan al României, cu pasă de gol pentru 1-0 cu Austria la București, în mandatul Mircea Lucescu, am fost fericiți? Am fost, am fost.
Știți că înaintea acelui meci Ianis Hagi avea 186 de minute, toate, jucate la Alanyaspor, adică din același context a fost convocat de Mircea Lucescu?
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2FIanis-Hagi-ambasador-real-pentru-Romania.-Scotienii-au-ramas-profund-impresionati-de-gestul-fiului-lui-Gica-Hagi.jpg)
Ianis Hagi, la calificarea României pentru EURO 2024 după câștigarea grupei. FOTO: SportPictures
Da, în Suedia – România 2-1, Ianis Hagi a fost sub așteptări. Ale noastre, ale voastre, „băieți”, dar și sub așteptările sale și sub cele ale selecționerului Gică Hagi. Însă eu nu cred că a fost titular și căpitan cu Suedia pentru că e fiul lui Gică Hagi! De ce nu cred asta?
Pentru că și alți selecționeri înainte, de la Mirel Rădoi, care a recunoscut public faptul că a schimbat sistemul de joc al României U21 după Ianis Hagi, până la Edi Iordănescu și Mircea Lucescu, profesioniști din generații diferite, cu viziuni diferite, au crezut în Ianis!
Au crezut în el și în capacitatea lui disruptivă în fața adversarilor, indiferent de contextul minutelor jucate la club înainte de convocările la națională! De ce au făcut-o? Sunt toți nebuni? Sunt toți „sclavii” lui Gică Hagi?
Pe ei, din fericire, în mai multe rânduri, după cum am văzut, Ianis Hagi i-a răsplătit cu evoluția lui. Pe Rădoi la EURO U21, dar și marcând în deplasare cu Germania. Pe Edi Iordănescu în meci decisiv pentru calificare la EURO 2024, cu Israel! Pe Mircea Lucescu, la 1-0 cu Austria.
Dar demantelarea selecționerilor de către „băieți”, anterioară acestor momente de răsplată dinspre Ianis Hagi, nu se șterge! Nu se va șterge, pentru că oamenii suferă și suferințele se iartă, dar nu se uită!
Acum, cu Suedia, e clar: Ianis a rămas dator. Sieși, selecționerului, tuturor. E clar. Dar una e una și alta e alta, băi „băieți”!
Și, apropo de Ianis Hagi căpitan la națională: nu Gică Hagi i-a pus banderola pe braț, ci Edi Iordănescu, prima oară, într-un context specific. Apoi Mircea Lucescu l-a „instituit” pe termen lung.
Ce decizie genială, vizionară și plină de emoție vi se părea atunci! Dar cum săriți acum la gâtul lui Gică Hagi fix pentru asta, ipocriților!
V-am spus deja cine sunt „băieții”, v-am arătat dovezile ipocriziei lor, dar lipsește din toată povestea motivul. De ce sar la gâtul lui Gică Hagi și Ianis Hagi?
Versul e celebru, rezumă perfect „La Familia”: „E foame de bani, băieți!”. Și mergem mai departe, de aceea scriu și eu acum acest manifest: „E foame de bani, băieți! Lumea tre’ să știe ce fel de băieți sunteți!”.
Sunt cel puțin trei motive, toate strânse sub câștigul financiar care explică trendul pe care „băieții” vor să-l înfigă și să-l întrețină pe agenda publică în aceste zile, cu „țintele” Gică Hagi și Ianis Hagi.
Primul? S-a închis robinetul unor „băieți” la echipa națională prin venirea lui Gică Hagi.
Pe vremea lui Mircea Lucescu, „băieții din fotbal” care atârnau în jurul tricolorilor ciuguleau informații și „mâncau o pâine” cu ele, spre presă. Iar „băieții din presă” trăiau o parte chiar direct, cu informații revărsate discreționar ba de Mircea Lucescu, ba de cei din jurul său.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fgica-hagi-dezvaluie-ce-trebuie-sa-se-intample-de-urgenta-la-echipa-nationala.webp)
Gici Hagi nu pare prea interesat, momentan, de presa pe care o are. FOTO: Mediafax.
Acum, Gică Hagi a închis robinetul. Pare, cel puțin până acum, să nu-i pese atât de mult să aibă o „presă caldă” încât să dea lucruri la schimb. Să nu fie preocupat primordial de decor și de zgomotul de fond. Nu „dă de mâncare”.
Fără informații livrate, nu se mai fac aceiași bani. Unii nu mai au ce „să dea la schimb”. Alții, ce „să împingă spre presă”. Iar alții, ce să publice pentru trafic. Adică bani. Nașpa! Ești obligat, atunci, să muncești. Nașpa rău!
Al doilea motiv pentru ipocriți la gâtul lui Gică Hagi și Ianis Hagi. Nu fac bani din informații predate, atunci măcar din numele Hagi! E cel mai ușor, când ești puturos sau nepriceput. Hagi „vinde”. Iar răul „vinde” mai mult decât binele. Așadar, să fie „de rău și de Hagi!”.
Al treilea motiv. Ianis Hagi e fiul lui Gică Hagi și așa va rămâne. Dacă dai în asta, dai în ceva ca surdul în clopot, că oricum e o realitate și un fapt, nemodificabil. E cel mai ușor „să dai” în lucrurile care nu se pot schimba, din unghiul care îți convine.
Și-atunci, „dă la temelie”, în cea mai perfidă „băieție”: de ce Ianis e fi-su’, de ce Gică e taică-su’.
Iar din asta îi ia pe toți durerea și jalea că-l pierdem pe Marius Corbu, că ni-l fură Ungaria… Băi, „băieți”, când exact v-a apucat aprecierea pentru Corbu? Erați fani de mici?