Acasa » Fotbal Intern » Naționala » De ce nu s-au finalizat negocierile dintre Răzvan Burleanu și Mircea Lucescu! Ultimul obstacol: „Il Luce” nu îl vrea pe Adrian Mutu, președintele FRF insistă pentru „Briliant”. EXCLUSIV

De ce nu s-au finalizat negocierile dintre Răzvan Burleanu și Mircea Lucescu! Ultimul obstacol: „Il Luce” nu îl vrea pe Adrian Mutu, președintele FRF insistă pentru „Briliant”. EXCLUSIV

Andrei TrifanFlorentin Dincă
De ce nu s-au finalizat negocierile dintre Răzvan Burleanu și Mircea Lucescu! Ultimul obstacol: „Il Luce” nu îl vrea pe Adrian Mutu, președintele FRF insistă pentru „Briliant”. EXCLUSIV

Răzvan Burleanu, președintele FRF, va veni să negocieze personal cu Mircea Lucescu sosirea acestuia la echipa națională a României. Sursele ProSport susțin că mai există un singur obstacol în calea reîntoarcerii lui „Il Luce” pe banca tehnică a „tricolorilor”: acesta nu îl vrea pe Adrian Mutu selecționer!

Din informațiile noastre, Lucescu senior e convins că poate gestiona singur activitatea primei reprezentative, cu un staff tehnic ales de el, dar fără un nume atât de puternic precum cel al lui Mutu.

De ce nu s-au finalizat negocierile dintre Răzvan Burleanu și Mircea Lucescu! Ultimul obstacol: reputatul antrenor nu îl vrea pe Adrian Mutu, însă șeful FRF insistă pentru „Briliant”

Concret, antrenorul de 79 de ani nu are ceva personal cu fostul fotbalist al lui Juventus Torino, dar crede că la vârsta și experiența sa fabuloasă nu trebuie să împartă cu nimeni nici responsabilitățile, nici laurii muncii sale.

În schimb, Răzvan Burleanu insistă pentru varianta cu Adi Mutu selecționer, fiind convins că experiența lui Lucescu are nevoie de puterea de muncă a „Briliantului”, dar și pentru a diminua diferențele de vârstă și de gândire care ar fi între fostul tehnician de la Dinamo Kiev și tinerii jucători ai naționalei. Un alt argument ar fi acela că „Il Luce” și-ar asuma un risc foarte mare pe final de carieră, cu o eventuală necalificare la Mondial care să lase o imagine negativă pe impresionantul său CV.

„Lucescu are o capacitate formidabilă de a înțelege fotbalul și de a vedea jucători. A demonstrat peste tot ce valoare are și are o experiență ca nimeni altul la nivel internațional. Mutu, pe de altă parte, vine cu foamea de rezultate și apropierea de vârstă față de jucători. Nu a avut rezultate extraordinare ca antrenor, dar aici va compensa prezența lui Lucescu.

În schimb, puterea lui de muncă este clar mult mai mare și se va putea implica altfel la antrenamente. Și de cine ar fi putut asculta Mutu, dacă nu de Lucescu? Mai departe, prezența celor doi va fi perfectă și pentru legătura cu lotul U21. Pancu a fost coleg cu Mutu, se cunosc foarte bine. Iar relația dintre Pancu și Lucescu o știe toată lumea, îl respectă ca pe un tată!”, susțin sursele ProSport.

Negocieri decisive. O nouă variantă a apărut pe tapet

Miercuri și joi se vor purta negocierile decisive, iar Burleanu va sta față în față cu Lucescu. Există și varianta, destul de probabilă în acest moment, în care Mircea Lucescu să fie selecționerul României și să își ia drept ajutor un antrenor până în 50 de ani, din rândul foștilor săi elevi.

Este adevărat că am vorbit cu Stoichiță, am tot vorbit, cred că de vreo patru ori până acum. Ar fi fost bine să-l convingă pe Edi să rămână, dar…. Eu am fost mereu dispus să ajut. Voi stabili un record mondial. Nu cred să mai existe cineva care să se întoarcă după atâția ani la națională”, a declarat Mircea Lucescu (Fanatik)

Il Luce e șomer de opt luni și arde de nerăbdare să revină în iarbă

Mircea Lucescu a fără angajament de opt luni, după ce și-a încheiat colaborarea cu Dinamo Kiev în noiembrie 2023. Cu echipa ucraineană a câștigat titlul, Cupa și Supercupa. La nivel de echipă națională, reputatul antrenor român a colaborat ultima oară cu Federația de Fotbal din Turcia, unde a fost selecționer timp de 17 meciuri, în perioada august 2017 – februarie 2019.

România și Turcia sunt singurele echipe naționale pe care le-a pregătit Mircea Lucescu de-a lungul carierei sale incredibile. La nivel de club însă, CV-ul său este impresionant și cuprinde echipe de top: Corvinul Hunedoara, Dinamo București, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid București, Inter Milano, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior Donețk, Zenit St. Petersburg și Dinamo Kiev.

Rămâi pe www.prosport.ro pentru a afla primul cine va fi înlocuitorul lui Edi Iordănescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Mediafax
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Cancan.ro
Cireșele se strică în pomi. Pomicultorii, disperați, se gândesc să renunțe la livezi: „Vindem sub costul de producție”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Secretul longevității lui Lionel Messi. La ce a renunțat complet legenda Argentinei să joace la cel mai înalt nivel și la 38 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Râzi cu lacrimi
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Descopera.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Tanks își unește forțele cu universul Far Cry
Go4Games
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Promotor.ro