Dănuț Lupu a vorbit în EXCLUSIVITATE pentru ProSport despre momentele de cumpănă prin care trece mentorul său Mircea Lucescu din cauza problemelor grave cu care se confruntă de ceva timp.
Fostul mijlocaș dezvăluie că selecționerul naționalei României le-a comunicat oamenilor din conducerea FRF că se retrage din funcție dacă găsesc un înlocuitor, însă nimeni nu s-a arătat interesat de banca tehnică a primei reprezentative.
Dănuț Lupu a vorbit cu ProSport despre clipele grele pe care le traversează Mircea Lucescu din cauza problemelor medicale grave cu care acesta se confruntă încă de anul trecut.
Fostul internațional român spune că selecționerul naționalei le-a spus conducătorilor de la Casa Fotbalului că se dă la o parte imediat dacă aceștia sunt gata să numească un înlocuitor pe măsură, însă niciun antrenor nu s-a încumetat să preia frâiele reprezentativei tricolore.
„Eu cred că dacă o să poată, el va conduce echipa și la baraj. Și vă mai spun ceva, el tot a încercat, le-a spus celor de la FRF că se retrage dacă găsesc pe cineva. Nu a vrut nimeni, chiar dacă știu eu vreo patru care ar fi venit pe jos. Să fii selecționer e mai complicat decât să pregătești o echipă de club, este altceva.
Nu cred că poți să-l schimbi pe Mircea Lucescu fără acceptul lui. Dacă el ridică mâna și spune că nu e în stare, atunci poți să-i cauți înlocuitor. Așa e normal, deși în fotbalul românesc am văzut multe. Cred, totuși, că e vorba de Lucescu și vor ține cont”, a spus Dănuț Lupu pentru Prosport.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2FMircea-Lucescu-a-plecat-nervos-de-la-FCSB-Otelul-Motivul-pentru-care-n-a-vrut-sa-discute-cu-presa-1400x734.png)
FOTO: captura video Prosport
Danuț Lupu are informații despre cum a reușit Mircea Lucescu „performanța” de a ajunge de trei ori la spital în decursul a ultimelor două luni din cauza problemelor de sănătate.
Ex-mijlocașul de la Dinamo și Rapid povestește cum doctorii l-au externat pe selecționer, însă acesta nu a avut stare, așa cum este el în mod normal, activ peste măsură, iar boala l-a întors din nou, în momentul de față fiind internat la Spitalul Universitar din Capitală într-o stare destul de gravă.
„A răcit, nu are stare, doctorii l-au lăsat acasă și el a umblat peste tot. Până la urmă sănătatea este cel mai important lucru pentru orice om, însă nea Mircea ar fi în stare să vină pe bancă și în baston”, a mai declarat fostul internațional român pentru ProSport.