Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Gest cutremurător: Daniel Pancu s-a pus în genunchi în fața lui Mircea Lucescu!

S-A STINS IL LUCE Gest cutremurător: Daniel Pancu s-a pus în genunchi în fața lui Mircea Lucescu!

Daniel Pancu (48 de ani), antrenorul celor de la CFR Cluj, a făcut un gest cutremurător, pe Arena Națională. Pancu s-a pus în genunchi în fața sicriului lui Mircea Lucescu.

Gestul lui Pancu este de înțeles, mai ales că în urmă cu câteva zile, chiar înainte ca starea de sănătate a lui Mircea Lucescu să se agraveze, afirmase că are „ceva pe suflet” și voia să poată vorbi cu fostul selecționer, al cărui ultim meci a fost cel cu Turcia, din barajul pentru CM 2026.

Daniel Pancu s-a pus în genunchi în fața lui Mircea Lucescu

Daniel Pancu, fost selecționer al echipei de tineret U 21, a făcut un gest cutremurător pe Arena Națională, unde a fost să depună o coroană de flori și să își ia rămas bun de la Mircea Lucescu, cel mai mare antrenor pe care l-a avut România și care s-a stins din viață marți, 7 aprilie, la nouă zile de la internarea de urgență după ce a leșinat în cantonamentul de la Mogoșoaia.

Ajuns la locul unde este depus sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Il Luce,  pe o scenă construită pe esplanada de la Tribuna Oficială a Arenei Naționale, Daniel Pancu a îngenunchiat în fața lui Mircea Lucescu, în semn de respect pe care îl poartă fostului selecționer, care a calificat România la Europeanul din 1984 și care dorea ca „tricolorii” să ajungă la turneul final din SUA, din această vară.

Pancu, despre Mircea Lucescu: „Să îi poți descrie măreția…”

Mircea Lucescu s-a confruntat cu probleme medicale în ultimele luni, iar la trei zile de la barajul cu Turcia, de la Istanbul, a fost internat de urgență, după ce i s-a făcut rău și a leșinat în timpul unei ședințe tehnice în care pregătea amicalul cu Slovenia. I-a fost pus un stent, iar starea sa părea să se îmbunățească, însă chiar în ziua în care urma să fie externat a suferit un infarct, iar pe 5 aprilie a ajuns la Terapie Intensivă și se luase în calcul realizarea unei intervenții complexe, însă rezultatele investigațiilor la care a fost supus nu au permis efectuarea acesteia.

„E greu… Nu cred că există cuvânt să poată fi caracterizat… Poate, în momentele astea, să spui că a fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal sau pentru oamenii care iubesc fotbalul. Eu cred că am trăit alături de nea Mircea vreo 4 ani, să spunem. Doi la Rapid, doi la Beșiktaș… Să îi poți descrie măreția, pentru că a fost un om… Îi spuneam și lui Răzvan acum, vorbeam despre nivelul de educație, demnitate, cultură, le găseai pe toate. Întotdeauna informat, nu doar în ceea ce înseamnă fotbalul”, a spus Daniel Pancu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]