Dan Negru (55 de ani), poate cel mai popular prezentator român de televiziune din ultimele decenii, a reacționat după Polonia – România 6-0 și a spus că nu doar Gică Hagi (61) a pierdut la o asemenea diferență, ci și el, mai mult sau mai puțin din cauza regretatei actrițe Stela Popescu.
Este vorba despre un episod mai vechi și despre un „război” al audiențelor, când emisiunea moderată de el, cu Stela Popescu în prim-plan, a fost răpusă de Vulpița.
Naționala României a fost spulberată de Polonia în etapa 3 din Liga Națiunilor, scor 0-6 la Varșovia, iar mandatul actualului selecționer a ajuns la 3 înfrângeri în 3 partide oficiale, cu 3 goluri marcate și 12 primite.
Gică Hagi a fost surprins neputincios în timpul deplasării cu polonezii, iar lui Basarab Panduru, colegul său din Generația de Aur, aproape că i-au dat lacrimile când l-a văzut.
Este un moment rușinos, mai ales că România nu mai pierduse la o diferență de 6 goluri de 59 de ani. Concret, pe 24 mai 1967, reprezentativa noastră ceda cu un 1-7 în fața Elveției, la Zurich. De atunci, chiar dacă au dezamăgit în multiple rânduri, „tricolorii” nu au mai primit o lecție similară.
Despre situația tristă a fotbalului românesc a scris, pe platformele de socializare, și Dan Negru, unul dintre cei mai populari prezentatori de televiziune din țară.
Acesta a încercat, prin mijloacele tipice lui, să îi facă pe suporterii supărați să mai uite de meciul de la Varșovia.
„Și eu mi-am furat-o cu un 6-0 de la Vulpița sau, parcă, de la Leo de la Strehaia. Îi mai știți? Eu o aveam invitată într-o seară pe Stela Popescu. Dar, cât oi fi eu de «regele audiențelor», am pierdut.
A doua zi, Stela Popescu mi-a spus: «Dănuț, nu număra oamenii, cântărește-i».
Deseară, de la ora 21, începem un nou sezon «The Floor». E un show isteț, pentru oameni deștepți. Ei au fost unul dintre motivele pentru care, acu’ niște ani, mi-am schimbat locul de muncă.
Show-urile cu «ispite», mamă-natură sau Revelioanele le-am inventat acu’ vreo 25 de ani și nu mi-e rușine de trecutul meu în TV. Dar viața te obligă să crești. Dacă la 50 de ani ești ca la 20, ai trăit 30 de ani degeaba.
România e singura țară europeană care nu are niciun quiz seara, la televizor. Pentru că astea sunt show-urile oamenilor isteți, care văd lumea cu ochii lor. Ăia sunt oamenii periculoși, pentru că votează, cumpără sau trăiesc altfel decât Vulpița.
Cei care nu sunt numărați, ci cântăriți”, a scris Dan Negru, pe pagina sa de Facebook.
Pe 5 octombrie, de la ora 21:45, naționala României are programat ultimul meci din actuala acțiune. Pe Arena Națională din București, „tricolorii” vor primi vizita Suediei, în returul din Grupa 4 a Ligii B valorice din Liga Națiunilor.
În negrul scenariu în care România va pierde și acest meci, Gică Hagi își va prelungi debutul trist de mandat și va ajunge la 4 înfrângeri în primele 4 partide oficiale. Dacă nu ar fi avut cele două amicale din vară, cu Georgia (1-1) și Țara Galilor (1-2), Gică Hagi ar fi ajuns să marcheze cel mai slab start al vreunui selecționer pe banca României din întreaga istorie. Niciunul dintre cei 40 de selecționeri nu a debutat vreodată cu 4 înfrângeri în primele 4 partide. Însă, statistica nu încadrează doar meciurile oficiale, astfel că Gică Hagi va fi salvat de amicalele din vară.