„Dacă eram moi și adormiți ca pe vremea lui Daum…”. Caramavrov despre atuurile naționalei după egalul din Serbia

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Luptă, România! Luptă până la capăt, până în ultima secundă, până la ultima picătură de enregie! Să fim mai sârbi decât sârbii! Asta ne-am dorit dintotdeauna și asta avem!

Nu vreau să mă entuziasmez, nu vreau să vă entuziasmați, dar mie îmi place. Îmi place naționala lui Contra, chiar dacă e una limitată din punct de vedere tehnic și relațional. La sârbi, de exemplu, se simte clasa unor jucători care evoluează în marile campionate ale lumii. Ei joacă mai mult din talent, noi muncim și luptăm, pentru că atât putem acum.

Dar dacă eram moi și adormiți, ca pe vremea lui Daum, ne băgam picioarele în el de fotbal, nu mai  speram la nimic. Acum sperăm. La o execuție a lui Stanciu, la o acțiune în viteză a lui Mitriță, la un gol al distrugătorului de defensive Țucudean, la zvâcul lui Chipciu, renăscut parcă după retrogradarea în Cehia.

Pe mine, unul, m-a surprins evoluția lui Chipciu. Îmi aduce aminte de primul lui an la Steaua. Incisiv, vitezist, mereu cu privirea înainte, pericol permanent pentru defensiva adversă, era asemănat cu Lăcătuș. Poate că a venit din nou momentul lui. Sau vremea lui.

Și am mare încredere în Drăguș! Mi-au plăcut nervul, zbaterea, curajul acestuia. Pot face chiar un pariu: actualul atacant al Viitorului va fi unul dintre golgheterii României în următorii 10 ani și va juca în campionate puternice ale Europei!

Ce tragedie! A murit fratele lui Viorel Moldovan, la doar 50 de ani

12:04

Adrian Ilie l-a dat de gol pe Gică Hagi. „Regele” s-a plâns de atacanții naționalei României și vrea să schimbe sistemul

12:03

Îl mai avem pe singurul român care joacă în Franța, pe Tătărușanu, apoi surpriza Bălașa, despre care spuneam că e jucător de națională acum un an, pentru ca apoi, după câteva meciuri mai slabe la FCSB, să-l considerăm modest. Îl avem pe Stanciu, de la care vrem mereu mai mult și mai mult, pentru că are calități de decar, pe Răzvan Marin – un excelent recuperator, cu o viziune foarte bună a jocului și un alergător de cursă lungă.

România nu e senzațională în acest moment ca echipă, dar putem vorbi despre niște fotbaliști dedicați, cu bun simț, cu mândria că joacă sub tricolor. Iar eu, ca suporter, asta vreau. Să-i văd pe băieți luptând pe toată durata meciului, revenind când nimeni nu mai crede, când adversarul pare mai bun, mai puternic.

Luptă, România! Hai România!