Curg laudele după meciul cu Spania. Contra, cuvinte frumoase în presa din Spania: „M-a surprins naționala mea!” „Guriță” visează frumos: „Putem avea speranțe pentru Euro”

Curg laudele după meciul cu Spania. Contra, cuvinte frumoase în presa din Spania:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul antrenor al echipei spaniole Getafe, Cosmin Contra este sigur că naționala României se află pe drumul cel bun și poate produce surpriza la Campionatul European din Franța. Tehnicianul a fost surprins de jocul României din amicalul cu Spania.

„M-a surprins naționala mea! Am văzut că putem avea speranțe pentru Euro. Am văzut o partidă foarte serioasă împotriva Spaniei. Știam că defensiv vom sta bine, am spus-o și înaintea meciului, am primit doar două goluri în preliminarii. Dar echipa României m-a surprins pentru că și ofensiv a stat foarte bine. A dominat destul de mult Spania în a doua repriză, a pus multe probleme, iar Spania a avut două ocazii, nimic mai mult”, a declarat Cosmin Contra, invitat în redacția cotidianului spaniol Marca pentru a analiza partida dintre România și Spania, disputată la Cluj.

Cosmin Contra știe care este problema la echipa națională antrenată de Anghel Iordănescu.

„Cred că în acest moment sunt speranțe, pentru toți românii, că suntem pe drumul bun. Problema selecționatei României este că nu marcăm goluri. Primim puține, dar de asemenea marcăm foarte puține. Problema României era că nu își creează ocazii, că nu oferă un fotbal spectaculos. Astăzi am văzut altceva, care-mi dă speranțe că putem câștiga meciuri, nu doar să facem egal sau să nu primim goluri. La Euro va fi altceva, dar dacă împotriva Franței o să arătăm ca astăzi, vom produce prima surpriză de la turneul final”, a mai spus Cosmin Contra.

Tehnicianul care s-a despărțit de formația chineză Guangzhou R&F și-ar dori o revenire în campionatul Spaniei. Cosmin Contra a antrenat-o pe Getafe în sezonul 2014-2015. În prezent, formația spaniolă ocupă locul 18 în La Liga, primul retrogradabil.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele