Contra, revenire în stil de mare campion la Ploiești! Budescu a strălucit, Keșeru rămâne un „killer”. Victorie de moral în fața unui adversar modest. Urmează Copenhaga

Contra, revenire în stil de mare campion la Ploiești! Budescu a strălucit, Keșeru rămâne un
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Contra s-a întors joi la Ploiești, dar fără Cupa României, așa cum o făcea în 2013. În atac, Bokila a fost înlocuit de Florin Andone. Din tribune se aude „România! România!”, în loc de „Suntem toți uniți pentru Ploiești”. „Guriță” a prins glas în acești patru ani. A ajuns acolo unde orice antrenor român visează să ajungă. Petrolul și-a dat „restart”, a luat-o de la zero. Pe un drum asemănător pleacă și România, cu un nou antrenor la timonă. Un nou început pentru tricolori. Poate dacă am avea mai puține episoade pilot, am pune de un serial.

Suporterii aflați în tribunele stadionului „Ilie Oană” au fost singurii care s-au afirmat în primele 15 minute. Tricolorii au avut parte de susținere din peluză. Oficialii FRF au fost apostrofați, fiind considerați principalii vinovați pentru situația în care a ajuns fotbalul nostru. Crainicul arenei le-a cerut fanilor să nu-i mai „țintească” pe adversari cu lasere.


„Istoria fotbalului românesc, clădită în zeci de ani, distrusă de FRF pentru bani”, banner afișat de suporteri la meciul cu Kazahstan. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Blitzkrieg

Chipciu a avut prima șansă importantă a României. După o combinație cu Andone, mijlocașul lui Anderlecht l-a luat la țintă pe portarul Pokatilov, în situație de unu la unu. Budescu a centrat de la colțul terenului, dar Chiricheș nu și-a calculat bine pașii, astfel că a fost lovit de minge. În seara în care căpitanul nostru a atins borna de 50 de selecții în națională, căpitanul Poloniei, Robert Lewandowski, a ajuns la 50 de goluri marcate în prima reprezentativă, devenind golgheterul „all-time”.

După un început timid, elevii lui Contra au preluat controlul partidei. Chipciu, Andone și Grozav au ajuns la finalizare, dar fără să trimită pe cadrul porții. Omul responsabil cu golurile spectaculoase la FCSB în acest sezon, Constantin Budescu, și-a pus amprenta și asupra echipei naționale. După ce a păcălit doi adversari ca-n curtea școlii, Budescu a șutat cu efect din unghi, Pokatilov a fost păcălit de traiectoria balonului, iar tabela „s-a dezghețat”.

Purtați pe brațe de euforia golului, tricolorii au revenit în atac. Budescu a căzut în careu după ce a scos din joc alți doi adversari. Sandro Schärer n-a stat pe gânduri și a indicat punctul cu var. Din tribune s-a strigat „Budescu, Budescu.” Mijlocașul a luat mingea în brațe și a înscris fără emoții. Arbitrul a strigat „bis”. Budescu a revenit și a marcat din nou. Este pentru prima oară în actuala campanie, când tricolorii înscriu până la pauză.

De la bulgari vin golurile

Norii s-au scuturat peste „Ilie Oană” la pauză, dar s-au calmat rapid. Budescu a continuat să-și ridiculizeze adversarii și în partea secundă. Oaspeții au răspuns cu câteva intrări dure. Grozav a ridicat publicul în picioare cu o reluare din „foarfecă”, dar mingea s-a scurs în afara terenului. Ne-am adus aminte de golul reușit în Țara Galilor, împortiva lui Swansea, pe vremea când Grozav și Contra făceau echipă la Petrolul.

Tricolorii n-au mai forțat în partea secundă. Chipciu și-a asigurat câteva zile libere, fiind sancționat după un fault inutil asupra lui Kuat, la mijlocul terenului. Stranierul va fi suspendat pentru meciul cu Danemarca din ultima etapă, pentru cumul de cartonașe galbene. Andone a părăsit terenul în minutul 66, bifând un nou meci fără gol pentru echipa națională. Benzar a fost și el avertizat, astfel că nu joacă la Copenhaga.

După intrarea golgheterului de peste Dunăre, Claudiu Keșerü, România a revenit în ofensivă. La numai șapte minute de la intrarea pe gazon, vârful lui Ludogoreț a scăpat singur cu Pokatilov și a înscris pentru 3-0. Contra i-a oferit lui Budescu un „standing ovation”, în finalul jocului. Alexandru Ioniță a primit șansa debutului în prima reprezentativă. Defensiva a „călcat strâmb” pe fondul unui joc relaxat. Intrat la pauză, „nouarul” Turysbek a marcat golul de onoare pentru oaspeți, cu o lovitură de cap din interiorul careului. Keșerü putea reuși dubla în minutul 89, dar a reluat puțin pe lângă stâlpul din dreapta, din cădere.

La primul meci sub comanda lui Contra, naționala a arătat o altă atitudine. Jucătorii s-au luptat pentru fiecare balon. Lipsa unei mize a contat de asemenea în jocul tricolorilor. Rămâne de văzut cum se vor prezenta Andone&Co. pe viitor.


România: Tătărușanu – R. Benzars, Chiricheș (cpt.), D. Grigore, Cr. Ganea – Pintiliis (Hoban 70′) R. Marin – Chipcius, Budescu (A. Ioniță 79′), Grozav – Fl. Andone (Keșerü 66′). Antrenor: Cosmin Contra.

Kazahstan: Pokatilov – Beysebekov, Maliys, Akhmetov, Dmitrenko, Suyumbayevs – Tagybergen (Turysbek 65′) – Kuats (cpt.), Darabayevs, Nurgaliyev (Khizhnichenko 46′) – Murtazayev (Shchetkin 58′). Antrenor: Aleksandr Borodyuk.

Brigada de arbitri: Sandro Schärer (central), Stephane De Almeida , Sladan JosipoviÇ (asistenți), Alain Bieri (rezervă).

Stadion: „Ilie Oană” – Ploiești.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele