Contra îl vroia și pe Ogăraru la Euro 2008

Chiar dacă era principalul său contracandidat pentru postul de fundaș dreapta, Contra ar fi vrut ca Ogăraru să fie și el la Euro. „Nu știu ce l-a determinat pe domnul Pițurcă să nu îl convoace pe Ogăraru. Sincer, îmi pare rău când un coechipier care a fost alături de noi în calificări nu va fi prezent la turneul final, însă nu pot spune eu care au fost motivele acestei decizii. Orice pierdere e importantă. Regret că Ogăraru nu și-a rezolvat problemele de la Ajax și că a ajuns în această situație. Vom juca la Euro și pentru Ogăraru", a fost mesajul veteranului de 33 de ani, care a trăit și el o experiență similară în trecut. „Sper să treacă repede peste această problemă, deși acum îi este greu. Și eu am avut o astfel de întâmplare nedorită, când, pe vremea domnului Iordănescu, am lipsit un an de la națională", a declarat Contra.
Contra îl vroia și pe Ogăraru la Euro 2008

Chiar dacă era principalul său contracandidat pentru postul de fundaș dreapta, Contra ar fi vrut ca Ogăraru să fie și el la Euro.

„Nu știu ce l-a determinat pe domnul Pițurcă să nu îl convoace pe Ogăraru. Sincer, îmi pare rău când un coechipier care a fost alături de noi în calificări nu va fi prezent la turneul final, însă nu pot spune eu care au fost motivele acestei decizii. Orice pierdere e importantă. Regret că Ogăraru nu și-a rezolvat problemele de la Ajax și că a ajuns în această situație. Vom juca la Euro și pentru Ogăraru”, a fost mesajul veteranului de 33 de ani, care a trăit și el o experiență similară în trecut. „Sper să treacă repede peste această problemă, deși acum îi este greu. Și eu am avut o astfel de întâmplare nedorită, când, pe vremea domnului Iordănescu, am lipsit un an de la națională”, a declarat Contra.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]