Cine este Austria în fotbal? Anvergura Wunderteamului și cum am învățat sportul-rege de la ei în perioada interbelică. SPECIAL

Asociația Austriacă de Fotbal (ÖFB) a fost fondată pe 18 martie 1904. Interesant că echipa națională exista deja, jucând primul său meci la 12.10.1902, în Viena, cu Ungaria, scor 4-0.

O serie aproape interminabilă de meciuri între cele două reprezentative, care la zi a ajuns la 137 de întâlniri directe. Austria – România se joacă sâmbătă, de la ora 21.45, la Viena.

Ce a însemnat Austria în fotbal până acum

În anii 30, sub conducerea antrenorului Hugo Meisl, echipa națională a Austriei era cunoscută sub numele de „Wunderteam” (în traducere „Echipa Minune”), fiind o forță dominantă în fotbalul european.

Printre realizările notabile s-au numărat locul 4 la CM din 1934 și locul 2 la JO din 1936. Se calificase și pentru turneul final al CM din 1938. Dar s-a produs Anschluss-ul din 1938, când Austria a fost anexată la Germania, ceea ce a dus la dizolvarea ÖFB, automat și la echipa națională, jucătorii austrieci cei mai buni fiind integrați în echipa națională a Germaniei pentru CM 1938.

Vezi galeria foto
8 poze

Chiar dacă peste ani, Austria a mai avut jucători și echipe valoroase, obținând inclusiv un bronz mondial în 1954, acel Wunderteam nu a fost depășit ca anvergură.

Așadar s-a calificat la 7 turnee finale de CM: 1934 – locul 4, 1954 – locul 3, 1958 – faza grupelor, 1978 – a doua fază a grupelor; 1982 – a doua fază a grupelor, 1990 – faza grupelor; 1998 – faza grupelor. La nivel continental, s-a calificat la doar 4 turnee finale de CE: 2008 (când a co-organizat turneul final) – faza grupelor; 2016 – faza grupelor; 2020 – optimi de finală; 2024 – optimi de finală.

Din ce-a ajuns să trăiască Adrian Diaconu. „Rechinul” face bani dintr-o meserie nouă la Air Canada

23:45

Filipe Coelho, mesaj mobilizator după Petrolul – Universitatea Craiova 0-4 în Cupa României: „Nimeni nu are timp să se relaxeze”

23:42

• Câteva recorduri: victoria la cea mai mare diferență, 30.04.1977, Austria – Malta 9-0; înfrângerea la cea mai mare diferență, 08.06.1908, Austria – Anglia 1-11; cele mai multe partide jucate, Marko Arnautović 123; cele mai multe goluri marcate, Anton Polster 44.

Să ne amintim de o demisie după 4-0

Întâmplarea a făcut ca atunci când ne-am confruntat cu Austria să nu fie nici în perioadele ei cele mai bune, nici în cele ale noastre. De aceea, în general a existat un echilibru în această dispută.

S-a pomenit mult despre acel meci câștigat la scor de noi cu Austria, 4-0, după care Mircea Lucescu a fost îndepărtat ca selecționer. Consider binevenit momentul să ne oprim un pic asupra acelui eveniment. Era start de preliminarii pentru turneul final al CE 1988.

Sorții ne-au adus în Grupa 1, cu Spania, Austria și Albania, noi fiind puși în urna valorică 2, deci cu a 2-a șansă după iberici. Dar să pomenim puțin și contextul. Naționala României ratase participarea la Mondialul Mexican din 1986, în urma acelui neașteptat eșec de la București, de la finalul preliminariilor pe sfârșit de an 1985, 0-1 cu Irlanda de Nord.

Lucescu nu a fost demis după acel eșec, considerându-se că în mare fusese cauzat și de ghinion, și de lipsa unor jucători esențiali la acea partidă, precum Ștefănescu sau Cămătaru. Anul 1986, a fost însă cel în care Steaua câștigase Cupa Campionilor.

Ienei era antrenorul la modă

Astfel, încet-încet, crescuse tot mai mult influența stelistă în structurile de conducere ale fotbalului românesc, iar unii începuseră să-l considere indezirabil pe Mircea Lucescu. Acesta semăna cu un prim-ministru rămas însă fără partidul său la putere. Astfel, după câteva meciuri amicale pe care le condusese singur, s-a hotărât să fie adus pe bancă și cel ce reușise izbânda impresionantă de la Sevilla, Emerich Jenei.

Era antrenorul la modă și totodată se anticipa că va construi o echipă națională pe scheletul Stelei, mai ales că unii dintre jucătorii roș-albaștrilor nu erau prea încântați să vină sub comanda lui Lucescu. În marea parte a perioadei sale de selecționer, Lucescu realizase un mixt între jucători mai ales de la Universitatea Craiova și Corvinul, printre care își mai găseau loc și câțiva dinamoviști și steliști.

Primul meci cu o asemenea conducere tehnică bicefală, Lucescu-Jenei, a fost un amical, la 20.08.1986, la Oslo, cu Norvegia, încheiat 2-2.

Ultima repetiție înaintea debutului din preliminariile CE, meciul cu Austria, de la București, pe 10.09.1986.

Atunci, România s-a dovedit net superioară, câștigând cu un 4-0 fără drept de apel. În pofida faptului că totul mersese ca uns pentru echipa noastră, se putea observa cu ochiul liber chipul deloc fericit al lui Mircea Lucescu, care stătea pe bancă lângă Jenei, dar mai-mai că ar fi stat unul cu spatele la celălalt.

A fost campania cu acel 3-1 administrat Spaniei pe Ghencea

Era clar că nu puteau sta două săbii în aceeași teacă, așa că momentul anunțului îndepărtării lui Lucescu nu a surprins prea mult. Știu că e anormal și astfel frustrant să fii îndepărtat după un 4-0, dar n-a fost rău nici cu Jenei. Acesta a făcut ceea ce s-a așteptat de la el, impunând acel joc în viteză, pe poartă, mai deschis ofensivei decât defensivei. Am pierdut greu următorul meci în Spania, 0-1, acolo unde chiar am avut perioade în care am controlat ostilitățile.

Au urmat apoi trei victorii consecutive, 5-1 acasă cu Albania, 3-1 tot acasă cu Spania și 1-0 în deplasare tot cu Albania, cel din urmă fiind cel mai greu dintre aceste meciuri.

Cu Spania am defilat la București, e drept contribuind aproape decisiv la acea victorie, în afara celor trei marcatori, Pițurcă, Mateuț și Ungureanu, și Marius Lăcătuș, care în decursul unui sfert de oră din prima repriză, a scos din joc doi oameni importanți ai defensivei adverse, Camacho (în min. 20) și Goicoechea (în min. 37), accidentându-i grav.

După toate aceste rezultate, înaintea ultimei etape, eram la mâna noastră, fiind la egalitate de puncte cu Spania dar golaveraj superior. Dacă am fi câștigat la Viena, în fața Austriei, ne-am fi calificat, Spania jucând acasă cu Albania.

Ce s-a zvonit atunci

Însă în acel meci, naționala noastră n-a fost cea mai inspirată, în fața unor adversari care nu mai aveau vreun obiectiv, fiind motivați doar de o vacanță gratuită pe primitoarele coaste însorite ale Spaniei, așa cum s-a zvonit la acea vreme. Un meci urât, în care am avut inițiativa însă insuficient cât să ne apropiem victoria, frustrarea cuprinzând jucătorii noștri cu trecerea timpului, culminând cu eliminarea tocmai a unui om renumit pentru calmul său, Belodedici.

Enervat de un cartonaș galben primit atunci de la arbitrul italian Rosario Lo Bello (fiul celebrului Concetto Lo Bello), acesta l-a aplaudat ostentativ, primind cartonașul roșu. S-a pierdut atunci o calificare, dar s-au pus totuși niște cărămizi la echipa care peste doi ani urma să se califice la Mondialul Italian.

• Românii au dat buzna la cumpărături la Viena și au fost remarcați și de maghiari. Suporterii anunță spectacol total cu Austria: „O să facem Zidul Galben ca la Euro!”. EXCLUSIV

Primul selecționer străin al României, un austriac

Nu este exagerat dacă afirmăm că printre cei care ne-au învățat fotbal la începuturi n-au fost doar muncitorii britanici angajați prin România, ci și austriecii. La fel ca în Ungaria, și în Austria fotbalul a trecut la profesionism încă de la început.

De aceea era atât de dezvoltat în acele perioade de început de secol XX. Existând o legătură sportivă dar și culturală prin intermediul fostului imperiu austro-ungar, au pătruns destui antrenori austrieci în fotbalul nostru din zona de vest.

Astfel, primul selecționer străin, e drept doar interimar, a fost din Austria, Josef Uridil, care a condus un singur meci naționala noastră, însă unul important; unicul jucat la turneul final al CM din 1934, în Italia, la Trieste, pe 29 aprilie, 1-2 cu Cehoslovacia.

Lista antrenorilor austrieci în România în perioada interbelică

Chiar dacă am fost învinși greu de echipa care avea să fie finalista acelei ediții, conducând chiar cu 1-0 la pauză, acea înfrângere ne-a eliminat din competiție și a fost sfârșitul lui Uridil ca selecționer. Fiul unui croitor din Viena, acesta fusese un atacant bun, masiv, poreclit „Tancul”, care jucase și în naționala țării sale de 8 ori marcând tot atâtea goluri, între 1919-1926. Jucase la First Vienna, dar cea mai mare parte a petrecut-o la Rapid Viena, iar finalul de carieră l-a găsit în Italia, la Bari.

Acolo și-a început și cariera de antrenor, pentru ca în 1934 să fie angajat de Ripensia, ceea ce avea să reprezinte „podul” către echipa națională. Însă după experiența de la Mondialul din 1934, a părăsit definitiv România. În afară de fotbal, a fost și antreprenor, printre altele creându-și propria marcă de bere, „Uridil” și o marcă de zahăr, „Kracheln”.

Alți antrenori austrieci prezenți la nivel înalt în România interbelică: Otto Eckard (la „U” Cluj între 1932-1937), Ferdinand Fritsch („U” Cluj în 1934/35), Karl Heinlein (Ripensia în 1936/37), Fritz Koch (Victoria Cluj în 1937-35), Josef Wana (Chinezul în 1933-1935, CFR București în 1935-36, Chinezul în 1936-37).

• Foto reprezentativă: https://www.oefb.at/