Chivu ȘOCHEAZĂ‚: „Renunț la națională!”** Acestea sunt motivele pentru care se retrage!

Chivu ȘOCHEAZĂ‚:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Chivu a anunțat ieri că ia în calcul să se retragă de la
echipa națională la finalul acestei campanii. Căpitanul a încercat
apoi să minimalizeze efectul declarației sale, însă apropiații săi
spun că nu și-ar mai dori să vină la lot din mai multe motive.

Zâmbitor pentru câteva momente, apoi serios și preocupat, așa a
apărut Chivu ieri la conferința de presă dinaintea partidei cu
Bosnia. Discursul său, aproape liniar, a avut o oscilație majoră
atunci când a anunțat că ar putea să nu mai vină la națională.

Chivu a vorbit ieri mai întâi despre condițiile în care va putea
juca împotriva Bosniei, păstrând pentru partea a doua a întâlnirii
cu ziariștii anunțul-șoc: „Probabil că mă voi retrage! Vom
vedea. Din respect pentru importanța meciului cu Bosnia nu vreau să
detaliez acest subiect”
, s-a rezumat să spună acesta,
nespecificând care ar fi momentul în care va face asta.
Selecționerul, aflat la câțiva metri de încăperea în care Cristi
Chivu a susținut conferința de presă, a aflat de la colaboratorii
săi de declarațiile jucătorului și, pentru o clipă, s-a schimbat la
față.

Miza:
milioanele de la Inter

Motivele care îl determină pe căpitan să dorească să se retragă de
la națională sunt legate în primul rând de Inter. La Milano, miza
financiară e din ce în ce mai mare. Pe lângă un salariu de
invidiat, Chivu are și bonusuri importante de performanță.
Apropiații lui susțin că îi este tot mai greu să țină pasul, fizic
vorbind, cu pretențiile de la Inter Milano. Accidentările sunt tot
mai dese, ritmul este infernal, nu mai e la prima tinerețe și ține
neapărat să rămână titular acolo pentru cât mai mulți ani.

În plus, Chivu este genul de fotbalist care are masa musculară
mare, se accidentează des și se recuperează foarte greu.

Oricum, cu sau fără Chivu pe teren azi, o victorie a României îl
poate determina pe căpitan să continue sub tricolor. Măcar cât avem
încă șanse de calificare!

„Că e Mutu sau nu, că e Chivu sau nu, contează mai
puțin. E vorba de un lot de 22 de jucători până la urmă și se
vorbește prea mult despre situația noastră”
, Cristian
Chivu, căpitan România

Răzvan a
evitat subiectul!

Răzvan Lucescu s-a ferit să comenteze tranșant anunțul retragerii
lui Chivu: „Mai importante sunt meciurile cu Bosnia și
Luxemburg. Ceea ce a spus Cristi rămâne spus, dar nu trebuie ca
asta să fie principala noastră preocupare”
. Apropiații
jucătorului au dezvăluit și care ar fi motivele spuselor
fotbalistului: „Probabil a scăpat declarația asta, i-a
ieșit pe gură fără să vrea. E posibil să se gândească la retragere,
probabil i s-a cam luat și lui de națională”
.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen