Ce note au primit fotbaliștii lui Lucescu, după România – Cipru 2-0. Cine a fost ales omul meciului

Ce note au primit fotbaliștii lui Lucescu, după România – Cipru 2-0. Cine a fost ales omul meciului
SURSĂ Sportpictures 11.06.2025
  • Publicat:

România a reușit să se impună în fața naționalei din Cipru, scor 2-0, în etapa a patra a grupei H din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026.

Fotbaliștii pregătiți de Mircea Lucescu, care au acumulat șase puncte în patru meciuri disputate, au fost notați imediat după fluierul final al partidei de pe Arena Națională din București.

Jucătorul care a obținut cea mai mare notă

România a reușit să obțină a doua victorie din grupa de calificare la Campionatul Mondial din 2026. De data aceasta, „tricolorii” s-au impus cu scorul de 2-0, în fața naționalei din Cipru, într-o partidă disputată pe Arena Națională din București. Meciul a fost decis în finalul primei reprize, în doar patru minute, de golurile înscrie de Florin Tănase, în minutul 43, și Dennis Man, în minutul 45+2.

Dennis Man, fotbalistul celor de la Parma, a avut o contribuție importantă și la golul marcat Florin Tănase, fotbalistul celor de la FCSB, căruia i-a pasat în fața porții. Astfel, cu un gol și o pasă de gol, Dennis Man a fost ales cel mai bun jucător al meciului dintre România și Cipru. Conform platformei de specialitate Sofascore, fotbalistul care evoluează în Serie A a primit cea mai mare notă de pe teren, 8.3. Pe poziția a doua se află Mihai Popescu, fundașul celor de la FCSB, care a fost notat cu 7.7.

Ce note au primit „tricolorii” după partida cu Cipru

Horațiu Moldovan – 7

Andrei Rațiu – 6,8

Mihai Popescu – 7,7

Andrei Burcă – 7,4

Deian Sorescu – 7,3

Adrian Șut – 7,3

Vlad Chiricheș – 6,7

Florin Tănase – 7,5

Dennis Man – 8,3

Denis Drăguș – 7,4

Valentin Mihăilă – 6,7

Marius Marin – 6,5

Alexandru Mitriță – 6,8

Virgil Ghiță – 6,8

Denis Alibec – 6,7

David Miculescu – 6,8

Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când ar putea fi învestit Guvernul Bolojan – surse
Când ar putea fi învestit Guvernul Bolojan – surse
Doliu în PNL! Eugen Iliescu a murit după o intervenție chirurgicală, la un spital din Capitală
Doliu în PNL! Eugen Iliescu a murit după o intervenție chirurgicală, la un spital din Capitală
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut…
Încă o echipă din Superliga pe stadionul „Arcul de Triumf”! Cu cine va împărți Dinamo arena
Încă o echipă din Superliga pe stadionul „Arcul de Triumf”! Cu cine va împărți Dinamo arena
Ianis Hagi poate semna cu o echipă ce va evolua în Europa League! Internaţionalul român este liber de contract după despărţirea de Rangers
Ianis Hagi poate semna cu o echipă ce va evolua în Europa League! Internaţionalul român este liber de contract după…
Cel mai scurt mandat! Selecţionerul care a stat un singur meci pe banca României la Cupa Mondială şi premiera sa la echipa naţională | SPECIAL
Cel mai scurt mandat! Selecţionerul care a stat un singur meci pe banca României la Cupa Mondială şi premiera sa…
Ce face și cum arată Leticia Calderon, la 56 de ani. „Esmeralda” este de nerecunoscut la 27 de ani de la telenovela care a făcut-o celebră
Ce face și cum arată Leticia Calderon, la 56 de ani. „Esmeralda” este de nerecunoscut la 27 de ani de…
Doliu URIAȘ! A MURIT Iliescu în urmă cu puțin timp....România este în STARE DE ȘOC
Doliu URIAȘ! A MURIT Iliescu în urmă cu puțin timp....România este în STARE DE ȘOC
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
Care sunt preţurile în Mamaia în comparaţie cu Eforie Nord. De la 100 lei şezlongul la 35 de lei
Care sunt preţurile în Mamaia în comparaţie cu Eforie Nord. De la 100 lei şezlongul la 35 de lei
Kryptonita lui Superman EXISTĂ cu adevărat pe Pământ
Kryptonita lui Superman EXISTĂ cu adevărat pe Pământ
Avem un pact. Valentina Pelinel a dezvăluit secretul mariajului cu Cristi Borcea. Cum l-a “cuminţit” pe milionarul român
Avem un pact. Valentina Pelinel a dezvăluit secretul mariajului cu Cristi Borcea. Cum l-a “cuminţit” pe milionarul român
Localitatea din România în care NICIUN elev nu a luat Bacalaureatul anul acesta. Câți elevi s-au prezentat
Localitatea din România în care NICIUN elev nu a luat Bacalaureatul anul acesta. Câți elevi s-au prezentat
Codul Rutier 2025. Interzis pe parbriz. Iei amendă de 1.800 de lei și rămâi fără certificatul de înmatriculare
Codul Rutier 2025. Interzis pe parbriz. Iei amendă de 1.800 de lei și rămâi fără certificatul de înmatriculare
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Destinații în Grecia fără feribot. Insule din Grecia unde să mergi cu mașina în vacanță
Destinații în Grecia fără feribot. Insule din Grecia unde să mergi cu mașina în vacanță
S-au afișat notele de la BAC 2025! Află primul rezultatele de anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau pentru contestație
S-au afișat notele de la BAC 2025! Află primul rezultatele de anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau…
×