Ce îi leagă pe Iordănescu și Del Bosque. Meciul cu Spania, văzut din altă perspectivă

Ce îi leagă pe Iordănescu și Del Bosque. Meciul cu Spania, văzut din altă perspectivă
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a remizat duminică, la Cluj, cu Spania, scor 0-0, într-un meci care a scos în evidență o dorință mare a unor jucători români de a-și arăta valoarea împotriva unor fotbaliști care întorc banii cu lopata, iar faima și trofeele le-au adus un capital de popularitate pe toate meridianele.

  • ProSport vă prezintă dintr-o perspectivă a cifrelor ce a însemnat meciul cu naționala lui Del Bosque.

A fost meciul 665 al echipei naționale în care am făcut al 170-lea egal (al 48-lea 0-0).  Ne-am întâlnit pentru a 16-a oară cu Spania, finalizând a 6-a remiză, menținând astfel bilanțul direct în echilibru și păstrându-ne invincibilitatea cu ibericii atât pe teren propriu, cât și în amicale. A fost prima confruntare ca selecționeri dintre Iordănescu și Del Bosque. Ca jucători o făcuseră de trei ori (două egaluri plus o victorie pentru spaniol).

Am ajuns la 14 partide consecutive fără înfrângere (câte 7 victorii și egaluri) și nu mai avem mult până să ne egalăm recordul de invincibilitate.

După două meciuri pierdute la Cluj cu un golaveraj 0-9, naționala noastră a izbutit pentru prima oară să termine neînvinsă. Dar a rămas tot cu zero în dreptul golurilor marcate. # Ultima oară când am jucat două meciuri consecutive de pe teren propriu dincolo de București s-a petrecut în 2010 și 2011, ambele jucându-le la Piatra Neamț, cu Albania, respectiv Luxemburg, în preliminariile CE 2012.

Florin Andone a devenit al 13-lea internațional român care angajat la un club spaniol a jucat contra Spaniei. Ultimii doi de dinaintea lui au fost Tamaș (pe când era la Celta) și L. Roșu (pe când era la Huelva), ambii la meciul din 2006. # Noi n-am mai avut de această dată vreun debutant. Ei au avut unul, pe Sergi Roberto (al 60-lea debutant din mandatul lui Del Bosque) care a debutat contra României, așa cum au făcut-o cândva Del Bosque sau Silva.
 

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup