Câștigurile unui egal cu Franța

Pe „Stade de France”, România a câștigat o echipă, un grup. Am arătat că vrem, că ne pasă. Într-un meci în care singura noastră șansă era să ne agățăm de adversar și să încercăm să ne depășim limitele, asta am făcut.

Uitându-te la meci era aproape imposibil să nu te întrebi: „Merităm să luăm locul francezilor la Mondialul 2012?”. Obiectiv, răspunsul nu poate fi decât unul singur. Nu acum. Dar cu această stare de spirit, cu un nucleu de jucători se poate construi. Important este că noua Românie are continuitate ca atitudine și chiar ca rezultate. Că exprimarea e uneori greoaie, că suntem în multe momente ale jocului rudimentari… De asta scrie Lipovan. Eu privesc jumătatea plină.

Forța mesajului

Foarte important mi se pare faptul că Răzvan Lucescu a știut să se facă ascultat și înțeles. România chiar a crezut. Cei unsprezece, mă rog paisprezece, care au fost pe teren au depășit tracul și nu au arătat nicidecum respectul acela umil față de un adversar incomparabil mai puternic. Apostol s-a comportat ca în interviul pe care îl dăduse ProSportului sâmbătă: „Băi, Toulalan, tu dacă te nășteai la Târgu Jiu și  jucai la Pandurii erai un oarecare”… Maftei s-a bătut cu Henry, Raț l-a anihilat pe Ribery, și Ghioane pe Gourcuff. Chivu a respins tot în jocul aerian, iar cele câteva ezitări „terestre” au fost rezolvate de un Coman impecabil. Sunt plusuri certe într-un joc în care dintr-o preluare și două atingeri de balon îți dădeai seama că albaștrii sunt din alt aluat de fotbaliști.

Dedicație pentru Borcea

Viitorul acestei echipe naționale înseamnă Roman și cei ca el. A intrat dezinvolt într-un meci cu miză și într-un moment în care francezii erau vizibil iritați că i-am egalat. La prima acțiune s-a comportat ca fotbaliștii. S-a apucat să îi dribleze pe Galași și pe Escudei și culmea tupeului a prins și un șut sănătos pe poarta lui Lloris la cea mai frumoasă și consistentă acțiune a noastră. Mai fusese și contraatacul de clasă al lui Marica, dar finalizarea lui Surdu nu fusese pe măsură. Cert este că prin această acțiune, prin dezinvoltură și prin atitudine, Roman a răspuns la întrebarea răutăcioasă „Ce caută ăsta la națională?”. Așa cum Dani Coman a demonstrat prin felul cum a apărat că e un portar mare și că orice referire la relația de rudenie cu selecționerul e mai mult decât deplasată. La finalul meciului, tricolorii chiar glumeau între ei: „DVD-ul cu meciul ăsta i-l dăm lui Borcea cu dedicație”.

Nucleul

Chivu, Raț și Marica. Ei sunt „supraviețuitorii” precedentelor partide cu Franța. Alături de Mutu, al cărui loc de titular e cert sunt punctele fixe ale acestei naționale. „Coloana vertebrală” cum îi plăcea lui Puiu Iordănescu să spună. Coman, Maftei, Tibi Ghioane, Apostol, poate chiar Mara și în viitorul apropiat Roman constituie soluțiile găsite de Răzvan Lucescu. O echipă care are suflet și încredere, dar care în mod evident are nevoie de o scânteie, de o sclipire pentru a ieși din rândul formațiilor medii din fotbalul european.
Acesta este marele câștig al jocului de sâmbătă noaptea. Prin felul cum au evoluat, tricolorii au făcut pași importanți spre împăcarea cu fanii. Naționala de azi merită un public numeros și cald miercuri pe Ghencea.¢

În mare am reușit ceea ce ne-am propus. E clar că mai avem mult, dar suntem pe drumul cel bun
Răzvan Lucescu, selecționer