Budescu a debutat la națională pe finalul meciului cu Ungaria: „E bine ce a făcut selecționerul! Cred că ar fi fost același rezultat chiar dacă jucam din primul minut”

Budescu a debutat la națională pe finalul meciului cu Ungaria:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Constantin Budescu a prins primele minute într-un tricoul naționalei. Jucătorul Astrei a fost introdus pe teren în minutul 78, în locul lui Sânmărtean, și s-a evidențiat la o lovitură liberă din flancul stâng, șutul său ocolind de puțin vinclul porții maghiare.

Budescu este fericit că a debutat în sfârșit pentru echipa națională și speră să fie pe teren și la meciul cu Grecia.

„Sperăm să câștigăm cu Grecia, nu contează dacă înscriu eu sau altcineva. Sunt foarte bucuros că a venit și momentul acesta. Sper să nu mă opresc aici, să joc în continuare, dacă se poate. Cred că e foarte bine ce a făcut selecționerul la acest meci. Am intrat pe parcurs și asta a fost. Cred că ar fi fost același rezultat, chiar și în cazul în care aș fi jucat din primul minut. Înaintea meciului mi-a spus să fiu concentrat, să îmi fac treaba și totul o să fie ok”, a declarat Constantin Budescu la finalul partidei.

Reprezentativa de fotbal a României a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut, vineri, la Budapesta, în compania selecționatei Ungariei, în etapa a șaptea a grupei F din preliminariile Campionatului European din 2016.

Chipciu a primit un cartonaș galben în minutul 72 și va fi suspendat pentru meciul cu Grecia.

Joi seară și vineri au avut loc mai multe incidente înaintea meciului. Astfel, un polițist a fost rănit ușor și 18 persoane au fost puse sub acuzare, în urma incidentelor care au avut loc între grupuri de huligani și forțe de ordine. Dintre cele 18 persoane, 16 sunt acuzate de vandalism, iar două de agresarea unui polițist, a anunțat, vineri, un purtător de cuvânt al poliției maghiare.

Până la 120 de „skinheads” îmbrăcați în negru s-au confruntat, în noaptea de joi spre vineri, cu forțele de ordine, pe Strada Dob din apropierea Pieței Erzsebet. Huliganii au atacat forțele de ordine, aruncând cu scaune de la localurile din zonă, și au avariat mai multe vehicule ale poliției.

Potrivit MTI, lupte între suporteri ai unor echipe maghiare rivale au avut loc în parcul orașului.

La această partidă au fost prezenți și circa 1.000 de suporteri români.

Următorul meci al naționalei României va avea loc, luni, de la ora 21.45, pe Arena Națională, în compania Greciei.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…