„Bucureștiul doarme când vine vorba de națională…e jenant!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ciprian Marica se declara mirat de faptul că suporterii naționalei nu se înghesuie să cumpere bilete pentru partida tricolorilor cu Georgia. Atacantul naționalei se aștepta ca bucureștenii să epuizeze toate cele 10.000 de bilete puse în vânzare dat fiind faptul că sumele încasate de FRF au ca destinație rudele victimelor accidentului din Petrila.

 

"Am citit în presă că s-au vîndut foarte puține bilete. Sincer, eu mă așteptam să se epuizeze rapid cele 10.000 de tichete scoase pe piață, ținând cont că fiecare dintre noi putem alina suferința unor oameni cu un minim de efort. Plus că e ultimul meci al României în acest sezon și îmi doream din suflet ca toți suporterii naționalei să vină la stadion, să încheiem împreună un an în care am avut rezultate, România a jucat dupa 8 ani la un turneu final. Sunt dezamăgit de lipsa de interes pentru această partidă, care, dincolo de caracterul sportiv, are și un scop caritabil.

Păcat, era ocazia să facem Sărbatorile împreună acum, la mijlocul lui noiembrie și să ajutăm împreună niște oameni greu încercați de soartă! Dacă în Germania ar fi organizat Federația un astfel de eveniment, s-ar fi înghesuit să ia bilete companiile, oamenii politici, persoanele publice. Bucureștiul parcă a amorțit, parcă doarme. E jenant pentru mine, ca bucureștean să remarc acestă stare de fapt", spune Marica pe site-ul său personal unde se mai precizează că, din cele 600 de bilete vândute până la această oră, 100 au fost achiziționate de atacanul lui Stuttgart.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup