Black friday! Grecia – România 3-1! „Tricolorii” sunt învinși după un joc modest și un arbitraj pro-gazde al lui Proenca

  • Publicat:
  • Actualizat:

-Pragmaticii greci au marcat de trei ori în poarta lui Lobonț și puteau să mai înscrie cel puțin o dată în repriza a doua. Mitroglou a confirmat forma senzațională pe care o traversează în fața unor tricolori penibili în defensivă

Somnul din ultima noapte a fost mai agitat decât de obicei. Dimineața ai așteptat-o cu nerăbdare, chiar dacă ți-a umplut mintea de întrebări: „Îl joacă pe Stancu? Iar rămâne Maxim pe bară?”. Ai analizat fiecare opțiune și ai încercat să te familiarizezi cu numele jucătorilor greci: „Salpingidis… Katsouranis” De Mitroglou ai tot auzit. Apoi ai căutat prin dulap tricoul ăla galben al naționalei. Realizezi că au trecut ani buni de când nu ți-ai mai îmbunătățit colecția, dar vina e tot a lor, a jucătorilor care nu au mai oferit vreun motiv de bucurie de prin 2008.

Biletele rupte după minutul 20

Tribunele modernului „Karaiskakis” se transformă la 21:45 într-un imens drapel al Greciei. Mai puțin un colț de peluză în care românii aprind torțe și se fac auziți printre fluierăturile elenilor. La prima fază a meciului, Mitroglou  – atacantul al cărui nume a fost pronunțat obsesiv în ultimele săptămâni – cere penalty! A căzut singur de lângă Gardoș, iar Proenca nici nu-l bagă în seamă. Peste două minute, Torje centrează de lângă Holebas, dar Marica nu e atent, iar mingea-i sare din picioare direct în brațele portarului. „Hai că suntem pe ei!”, îți spui când vezi șutul bun al lui Torje (8). Puțin pe lângă, dar nu-i nimic, important e că suntem acolo, în față. Oricum, nu e ca și cum cineva se aștepta la goluri rapide într-un Grecia – România, meciul văzut drept cel mai anost din play-off.

Din primul sfertul de oră, acela în care echipele ar trebui să se tatoneze, a mai rămas un minut. E lovitură liberă pentru greci din lateral stânga. Deja ai înțeles că bărbosul Samaras e cu o clasă peste ai săi colegi. Și asta doar din modul în care controlează mingea. El bate. O face prost, resping tricolorii. Se iese în bloc din apărare și nu există reacție la mingea pe care Salpingidis o trimite de la 40 de metri peste toată apărarea noastră. La marginea careului, cu un pas în offside, stă Mitroglou! Da, iar Kostas Mitroglou, cel care pune un „lat” simplu și înscrie (14).

Dai cu pumnul în masă până când grecii faultează aproape de careul lui Karnezis. Bate Torje, de undeva din lateral stânga, și pe „Karaiskakis” e liniște. La prima vedere, mingea se duce prost, dar la a doua bară apare inspirat Stancu. „Motanul” scapă de marcajul lui Torosidis și înscrie cu o lovitură de cap. N-ai timp să te bucuri. Colegul lui Lobonț de la Roma, „comisarul” Torosidis primește mingea în careul nostru. E lansat excelent de Samaras, cel care printre plete îl vede pe colegul său fără marcaj. Cristi Tănase ar fi prin zonă, dar nu pare să înțeleagă mare lucru. „Toro” centrează pe linia de șase metri, Goian și Gardoș nu ajung la minge. O face însă Salpingidis. El e omul meciurilor importante. A dat golul calificării din barajul cu Ucraina din 2009 și lovește și acum. E mic, dar iute și eficient. Prea eficient am spune noi și pariorii care după doar 20 de minute își aruncă biletele la coș. Așa-i că nimeni nu se aștepta la trei goluri într-o singură repriză?

Pe ăsta cum îl mai oprim?

Ținem de minge după gol. Ok, și la ce ne ajută dacă ne tremură picioarele de fiecare dată când ne apropiem de careul grecilor? Jocul se leagă greoi pentru că la mijloc nu există o minte limpede. Bourceanu vede un „galben” care-l scoate din calcule pentru retur și singura speranță de luciditate e în banda dreaptă, la Torje. N-o juca la Espanyol, dar la Pireu se mișcă cel mai bine dintre tricolori. Încercăm să atacam sau ne mințim că o facem. E prea fină linia pentru a găsi răspunsul. Până ne hotărâm ce avem de gând să facem, îl privim pe Samaras cum execută o lovitură liberă. Și ne uităm toți. Și cei din teren, și cei din tribună, și cei din fața televizorului. Cei de la TV ar vrea să-l marcheze pe Mitroglou, dar nu pot. La fel și cei din tribună, dar nici ei n-au cum. Șut din 10 metri deviat de Goian și ne uităm la tatuatul Kostas cum „împușcă” pentru a doua oară. Lazăr condimentează și el o seară dezastruoasă cu un gest stupid: ia primul două „galbene” în 3 minute și va lipsi în retur, alături de Bourceanu.

Și ne prăbușim. Cel puțin până marți, când trebuie să sperăm din nou. Să scoatem același tricou vechi din dulap și să ne așezăm în tribune sau în fața televizorului.  Poate până atunci vom găsi și argumentele pentru care ar trebui să credem. Acum, la cald, ele nu par să existe.


Min. 90+4 Se termină partida, șansele la calificare sunt acum foarte mici

Min. 90+4 Corner pentru Grecia, Samaras reia cu capul puțin peste transversală

Min. 90+3 Å’ Raț vede cartonașul galben pentru proteste

Min. 90+3 Proenca acordă un nou fault, o nouă decizie aberantă

Min. 90+2 Å’ Lazăr vede al doilea cartonaș galben și este eliminat

Min. 90+1 Maxim centrează dintr-o lovitură liberă de pe partea stângă, grecii resping

Min. 90 De la margine s-au arătat 4 minute de prelungire

Min. 89 Gol anulat pentru greci. Centrare din fază fixă, grecii rămân singuri cu Lobonț și bagă mingea în poartă, dar se fluieră off-side

Min. 88 Å’ Lazăr este avertizat pentru o intrare în alunecare

Min. 86 ⇔ Intră Samaris, iese Katsouranis. Din nou, arbitrul se face că nu vede tragerile de timp ale grecilor

Min. 85 ⇔ Iese Tănase, intră Maxim

Min. 80 Centrare din lovitura liberă de mai devreme, ai noștri reușesc să respingă de această dată

Min. 80 ⇔ Iese Mitroglou, a intrat Gekas. Grecii trag grosolan de timp, sub îngăduirea lui Proenca

Min. 79 Un nou fault pentru greci, 35 de metri de poarta noastră.

Min. 77 ⇔ Iese Maniatis, intră Karagounis

Min. 76 Corner pentru România, Stancu centrează la 6 metri, mingea este deviată de Gardoș, dar grecii resping

Min. 75 ⇔ Pițurcă schimbă în sfârșit. Ies Bourceanu și Torje, intră Lazăr și Grozav

Min. 74 Acțiune bună a României. Torje centrează la bara a doua, Bogdan Stancu reia din foarfecă, mingea trece însă peste poartă

Min. 72 Samaras deviază cu călcâiul, Mitroglou reia din prima, Lobonț scoate cu un reflex de zile mari

Min. 71 O nouă fază fixă pentru greci, de această dată de pe partea dreaptă.

Min. 69 Ocazie mare pentru Grecia. Gazdele avasează leger pe partea stângă, centrare în gura porții, dar Katsouranis luftează

Min. 67 GOL GRECIA! Mitroglou face „dubla”. Centrare din lovitură liberă, Samaras deviază pe spate la bara a doua, Mitroglou înscrie cu un șut din prima, din voleu

Min. 66 Lovitură liberă pentru Grecia de pe partea stângă.

Min. 63 Centrare bună din corner, însă grecii reușesc să respingă

Min. 62 Å’ Katsouranis este avertizat, după o intrare tare la Marica. Grecul va lipsi și el în retur. Lovitură liberă pentru România de pe partea stângă

Min. 59 O nouă fază fixă pentru Grecia, de pe partea stângă. Centrare în careu, respingem cu emoții

Min. 58 Bourceanu trage slab de la 25 de metri. Mijlocașul Stelei a prins însă și o brazdă de gazon în momentul șutului

Min. 56 Corner pentru Grecia. Holebas centrează în careu, reușim să respingem

Min. 55 Din fericire, accidentarea nu este grav, iar Marica revine pe teren

Min. 54 Marica rămâne întins pe gazon, după o intrare tare a lui Sokratis

Min. 53 Stancu este în careu între doi adversari, cade, însă nu obține nimic

Min. 51 Mățel centrează în careu, grecii recuperează și încearcă să plece pe contraatac

Min. 49 Bourceanu greșește pe partea stângă, Samaras recuperează, dar centrează greșit

Min. 46 A început repriza a doua


Min. 45+1 Se termină prima parte, Grecia intră cu 2-1 la vestiare

Min. 45+1 Lansare pentru Marica, atacantul român este împins de Sokratis, dar arbitrul nu acordă nimic

Min. 43 Å’ Goian este și el avertizat, după ce l-a incomodat pe Mitroglou în careu, fără minge

Min. 42 Din nou probleme pe flancul nostru stâng. Centrare periculoasă în careu, Goian îl blochează excelent pe Mitroglou. Corner pentru greci

Min. 41 Torje bate lovitura liberă de mai devreme, centrează prea tare și mingea iese în aut de poartă

Min. 40  Å’Siovas vede galben, pentru o intrare dură la Marica

Min. 39 Ratare mare pentru România. Cociș primește într-o poziție excelentă, trage însă aiurea și mingea trece peste poartă. Mijlocașul avea și varianta de a pasa în fața porții pentru Marica

Min. 37 Torje își încearcă din nou șutul de la distanță, mingea trece pe lângă poartă

Min. 36 Tănase îl scapă din marcaj pe Torosidi, care trage cu exteriorul la colțul scurt, mingea se oprește în plasa laterală

Min. 35 Å’ Cartonaș galben pentru Cociș. Grecii pleacă din nou pe un contraatac foarte periculos, Cociș îl faultează pe Samaras și este avertizat

Min. 34 Mățel centrează puternic la colțul scurt, Karnezis prinde fără probleme

Min. 33 Torje centrează în careu, Torosidis respinge cu capul

Min. 31 Meciul se reia cu mingea de arbitru, Maniatis revine pe teren

Min. 29 Maniatis rămâne întins pe gazon, după o intrare a lui Goian. Jucătorul grec are nevoie de îngrijiri medicale

Min. 27 Marica trage de la 20 de metri în blocajul unui adversar. Grecii pleacă pe contraatac periculos, Samaras primește în stânga, trage însă slab pe jos și Tătărușanu reține

Min. 26 Å’  Cartonaș galben pentru Bourceanu! Corner pentru România. Grecii resping și pleacă pe contraatac, mijlocașul Stelei oprește faza prin fault și vede cartonașul galben. Bourceanu este suspendat pentru retur

Min. 21 GOL GRECIA! Salpingidis înscrie. A fost o lansare în dreapta pentru Torosidis – care profită de marcajul larg, trimite în gura porții și Salpingidis împinge mingea în poartă

Min. 19 GOOOOOOL ROMÂNIA! Stancu egalează! Fază fixă pentru România de pe partea stângă, în preajma careului, Torje a centrat la bara a doua, iar Stancu înscrie cu o lovitură de cap dintr-un unghi închis!

Min. 17 Lovitură liberă de la peste 25 de metri. Schemă a grecilor, cu centrare lângă bară, Raț este atent și faza se încheie cu mingea în brațele lui Tătăturașnu

Min. 14 GOL GRECIA! Minge aruncată peste apărarea noastră, după o lovitură liberă inițial nereușită, românii au ieșit greșit la off-side. Mitroglou a reluat din prima la colțul lung și mingea s-a oprit în plasă. Există însă o suspiciune de off-side

Min. 12 Torje ia o acțiune pe cont propriu, încearcă să urce în viteză pe partea dreaptă, dar este deposedat

Min. 10 Torje încearcă o pasă pe culoar pentru Marica, cei doi nu se sincronizează și mingea ajunge în posesia adversarilor

Min. 7 Contraatac al României, după o recuperare în propriul teren a lui Stancu. Torje trage de la peste 25 de metri, mingea trece însă pe lângă poartă

Min. 4 Acțiune periculoasă a României. Torje întoarce un adversar pe partea dreaptă, centrează la semi-înălțime, Marica s-a trezit însă cu mingea la picior, a preluat greșit spre poartă și Karnezis a reținut

Min. 2 Pasă pe culoar pentru Mitroglu, care cade cu Gardoș lângă el, dar arbitrul lasă jocul să-și urmeze cursul

Min. 1 Încercare de lansare în dreapta pentru Torosidis, mingea iese în aut

Min. 1 Fluier de start. România are prima lovitură a meciului și atacă în această repriză la poarta din stânga



Grecia – România, manșa tur a barajului de calificare la CM, se joacă în această seară la Pireu, de la 21:45. Partida va fi transmisă în direct de România TV. Returul va avea loc marțea viitoare, la București

UPDATE 21.02 Echipele de start:

România: Lobonț – Mățel, Goian, Gardoș, Raț (cpt) – Cociș, Bourceanu – Torje, B. Stancu, Tănase – Marica
Rezerve: Pantilimon, Luchin, Grozav, Lazăr, Grigore, Latovlevici, Nicoliță, Găman, Niculae, Maxim, Hoban, Keșeru

Grecia: Karnezis – Torosidis, Siovas, Sokratis, Holebas – Katsouranis (cpt), Maniatis, Tziolis – Salpingidis, Mitroglou, Samaras
Rezerve: Kapino, Sifakis, Tzavellas, Manolas, Samaris, Karagounis, Vyntra, Christodoulopoulos, Gekas, Sotiris Ninis, Fourtounis, Tachtsidis


UPDATE 21:00 – Vlad Chiricheș, marele absent al meciului tur cu Grecia, a vorbit la România TV înaintea meciului. Fundașul lui Tottenham se va opera săptămâna viitoare, după meciul retur de marți.

„E plăcut că au venit foarte mulți români. Sper să fie o atmosferă ok. Nasul e ok. Mă voi opera săptămâna viitoare. Masca am primit-o aseară. Selecționerul știe foarte bine ce e de făcut, a luat decizia care trebuie. Sper ca pericolul să nu vină. Sunt jucători buni în atacul lor”, a spus Chiricheș înaintea meciului.


UPDATE 21:53 Românii fac o atmosferă specială pe stadionul din Pireu. Câteva torțe au fost aprinse de susținătorii tricolorilor, care continuă să cânte fără oprire.


UPDATE 20.45 – Imagini de pe stadionul Giorgios Karaiskakis. Jucătorii care nu fac parte din primul 11 al naționalei României au ieșit pe gazon.


UPDATE 20:29 Site-ul FIFA a făcut vraiște echipele de la acest meci


UPDATE 20:05 Tricolorii au sosit la stadion și au ieșit pe teren pentru obișnuitul prim contact cu suprafața de joc. Deja pe stadion s-au strâns foarte mulți suporteri, deși până la meci a mai rămas ceva mai bine de o oră și jumătate. Atmosfera este una fierbinte, specifică marilor meciuri.


UPDATE 19:20 Ultimele informații din lotul naționalei indică faptul că Răzvan Cociș și Gabriel Torje vor fi titulari.

Iată cum va arăta România împotriva Greciei:

Lobonț – Mățel, Goian, Gardoș, Raț – Cociș, Bourceanu – Torje, B. Stancu, Tănase – Marica


UPDATE 19:15 Chiricheș a aterizat în urmă cu puțin timp la Atena, unde a fost așteptat de Dan Apolzan. Fundașul este optimist și a dat asigurări că va fi la potențial maxim la partida retur, de marți. El se îndreaptă acum spre hotelul unde sunt cazați tricolorii, pe care îi va însoți apoi spre stadion.

Nu am emoții, a venit masca, sunt apt pentru retur„, a spus fundașul lui Spurs.


UPDATE 19:00 După ultimele informații apărute în gresa elenă vă prezentăm echipa probabilă a Greciei:

4-3-3: Karnezis – Torosidis, Manolas, Sokratis, Holebas – Katsouranis, Maniatis, Tziolis – Salpingidis, Mitroglou, Samaras


UPDATE 17:50 Viorel Hizo a vorbit despre meciul de diseară și s-a declarat puțin surprins de formula de joc aleasă de Victor Pițurcă.

„Mă surprind deciziile lui Pițurcă, dar sper să iasă bine. Niciunul dintre antrenori nu va risca. Acel 0-0 pe care Pițurcă îl are în acest moment în buzunar îl va da foarte greu. Ne descurcăm foarte bine pe contraatac, mai puțin bine pe atacurile poziționale. Avem un ax central defensiv bun, Goian a avut niște prestații excelente în ultma perioadă”, a spus Viorel Hizo la Sport.ro.


UPDATE 16:55 Dacă în ultimele săptămâni grecii ne-au tratat de sus, vâzând naționala lui Pițurcă drept o victimă sigură în drumul spre Mondial, discursul lor s-a schimbat complet. Cum i-au complimentat pe tricolori, AICI


UPDATE 15:30 Fanii români au pregătit deja coregrafia pentru partida din această seară, mai multe steaguri tricolore fiind așezate pe scaunele destinate suporterilor noștri.——> Vezi aici mai multe imagini


UPDATE 14:50 ProSport a aflat în EXCLUSIVITATE că din schemă va sări Alexandru Maxim, iar locul său în spatele vârfului Marica, va fi luat de Bogdan Stancu.

De asemenea, în locul lui Ciprian Tătărușanu va apăra Bogdan Lobonț. Portarul Stelei a efectuat în această dimineață un antrenament și a resimțit din nou dureri de spate, iar Pițurcă a decis să nu riște nimic, titularizându-l pe goalkeper-ul Romei


UPDATE 14:30 Mircea Lucescu s-a aflat pentru câteva zile în Turcia, dar este conectat la meciul naționalei României din Grecia  și este alături de jucătorii naționalei. —–> Vezi aici declarația lui Mircea Lucescu


UPDATE 13:30 În ciuda faptului că Grecia este văzută oarecum favorită înaintea meciului cu România, din această seară, există și specialiști care au descoperit motive pentru care „elenii” pot fi ușor numiți outsideri în disputa cu tricolorii pentru un loc la Campionatul Mondial. —–> Vezi aici motivele


UPDATE 12:30 Partida dintre Grecia și România, care va avea loc pe stadionul Giorgios Karaiskakis, din Pireu, este văzută de mulți specialiști ca fiind una extrem de strânsă, în care nu se vor marca prea multe goluri și în care o remiză fără goluri nu este deloc un rezultat improbabil. —–> Iată cele mai probabile rezultate pe care s-a pariat

UPDATE 11:30 Chiar dacă nu a fost convocat pentru meciurile naționalei României cu Grecia, din barajul de calificarea la Campionatul Mondial de anul viitor, Adrian Mutu rămâne în continuare cu sufletul alături de echipa națională. Atacantul lui Ajaccio nu a ratat ocazia de a-și arăta susținerea pentru tricolori încă de la primele ore ale dimineții, printr-o postare pe Facebook.—–> Vezi aici mai multe detalii


UPDATE 10:45 Rehhagel, care a fost selecționerul Greciei din 2001 până în 2010, este considerat drept salvatorul fotbalului elen, reușind să ducă echipa națională pe locul opt în ierarhia FIFA, după ce la preluarea de către german era pe 61. Acesta a vorbit în presa elenă despre dubla dintre Grecia și România.


UPDATE 10:00 Victor Pițurcă i-a scos pe tricolori la obișnuita plimbare de dimineață dinaintea oricărui meci, jucătorii find relaxați și încrezători în șansele de calificare. Marius Niculae, Bănel Nicoliță și Costel Pantilimon s-au fotografiat alături de fanii naționalei, care cel mai probabil îi vor susține și pe stadion în această seară. —–> Vezi aici mai multe detalii


 

Pe aceeași temă
EXCLUSIV. A aflat cine e amanta lui Reghe! Prodanca a făcut mare scandal. Poliția a intervenit
EXCLUSIV. A aflat cine e amanta lui Reghe! Prodanca a făcut mare scandal. Poliția a intervenit
Ungurii au „murit“ în picioare: Ce a spus comentatorul ESPN după prestaţia lor eroică la Euro 2020
Ungurii au „murit“ în picioare: Ce a spus comentatorul ESPN după prestaţia lor eroică la Euro 2020
Incident în Grecia: un preot a atacat cu acid mai mulţi oameni, într-o mănăstire din Atena
Incident în Grecia: un preot a atacat cu acid mai mulţi oameni, într-o mănăstire din Atena
Anuntul de ultima ora despre soarta lui Lionel Messi la FC Barcelona. Ce s-a aflat cu cateva zile inainte de expirarea contracului
Anuntul de ultima ora despre soarta lui Lionel Messi la FC Barcelona. Ce s-a aflat cu cateva zile inainte de expirarea contracului
Cum arată soția fotbalistului spaniol Cesc Fàbregas în costum de baie
Cum arată soția fotbalistului spaniol Cesc Fàbregas în costum de baie
Feli își dorește să adopte un copil! Cântăreața e decisă. “Este una din misiunile mele pe acest pământ”
Feli își dorește să adopte un copil! Cântăreața e decisă. “Este una din misiunile mele pe acest pământ”
Bombă în Guvern, Cîţu a semnat demiterea. Decizia a fost publicată miercuri seara în Monitorul Oficial
Bombă în Guvern, Cîţu a semnat demiterea. Decizia a fost publicată miercuri seara în Monitorul Oficial
Barem matematică Evaluare Naţională 2021. Cum se rezolvă subiectele la matematică, conform baremului publicat de edu.ro
Barem matematică Evaluare Naţională 2021. Cum se rezolvă subiectele la matematică, conform baremului publicat de edu.ro
Evaluare Națională 2021. Subiecte și barem la proba de Matematică. Ce au avut de rezolvat elevii
Evaluare Națională 2021. Subiecte și barem la proba de Matematică. Ce au avut de rezolvat elevii
Aventura de la SERVICIU. Cei care lucrează în aceste domenii își ÎNȘALĂ frecvent partenerii
Aventura de la SERVICIU. Cei care lucrează în aceste domenii își ÎNȘALĂ frecvent partenerii
Dacă ai această marcă TV, ai face bine să o returnezi. E uluitor ce se întâmplă în fundal, fără acordul tău
Dacă ai această marcă TV, ai face bine să o returnezi. E uluitor ce se întâmplă în fundal, fără acordul tău
Alex Piţurcă a "marcat" la Elena din Chişinău în faţa tuturor. Imagini explozive
Alex Piţurcă a "marcat" la Elena din Chişinău în faţa tuturor. Imagini explozive
Nu o mai recunoşti! Nicoleta Luciu, BOMBĂ şi la 40 de ani! Intervenţia pe care şi-a făcut-o bruneta de curând
Nu o mai recunoşti! Nicoleta Luciu, BOMBĂ şi la 40 de ani! Intervenţia pe care şi-a făcut-o bruneta de curând
Bomba zilei: O super vedetă este în stare gravă! Suferă de o boală cumplită
Bomba zilei: O super vedetă este în stare gravă! Suferă de o boală cumplită
Faliment de răsunet în România. Bătălia este aprigă
Faliment de răsunet în România. Bătălia este aprigă
Novak Djoković și-a vândut locuința din Miami. Cum arată apartamentul de 6 milioane de dolari
Novak Djoković și-a vândut locuința din Miami. Cum arată apartamentul de 6 milioane de dolari
Ce trebuie să faci în momentul în care ești șicanat în trafic. Mișcarea care îi lasă fără replică pe șoferii agresivi
Ce trebuie să faci în momentul în care ești șicanat în trafic. Mișcarea care îi lasă fără replică pe șoferii agresivi
Cum arată căsuța de 50.000 de dolari în care s-a mutat miliardarul Elon Musk
Cum arată căsuța de 50.000 de dolari în care s-a mutat miliardarul Elon Musk
Există „patru Românii
Există „patru Românii". Diferenţe uriaşe între venituri în judeţele ţării. Cum arată clasamentul
BANCUL ZILEI – Amor nebun cu vecina, din răzbunare!
BANCUL ZILEI – Amor nebun cu vecina, din răzbunare!
Gafe şocante în ultima zi a grupelor: „Prunea“ al ungurilor şi tragicomedia slovacă VIDEO
Gafe şocante în ultima zi a grupelor: „Prunea“ al ungurilor şi tragicomedia slovacă VIDEO
Germania caută cu disperare muncitori şi nu găseşte. Meseriile care vă asigură un job în Germania
Germania caută cu disperare muncitori şi nu găseşte. Meseriile care vă asigură un job în Germania
Fiica lui Michael Jackson, dezvăluire șocantă despre un incident petrecut alături de tatăl ei
Fiica lui Michael Jackson, dezvăluire șocantă despre un incident petrecut alături de tatăl ei
Ilie Năstase, dezvăluiri după împăcarea cu Ioana Simion: „Nu a fost simplu să o conving că voi face ce am convenit împreună”
Ilie Năstase, dezvăluiri după împăcarea cu Ioana Simion: „Nu a fost simplu să o conving că voi face ce am convenit împreună”
Start la plajă! S-a dat proba costumelor de baie și avem cele mai HOT imagini
Start la plajă! S-a dat proba costumelor de baie și avem cele mai HOT imagini
Cele mai frecvente probleme care pot apărea la Dacia Duster diesel. Trebuie să fii atent la asta dacă cumperi second-hand
Cele mai frecvente probleme care pot apărea la Dacia Duster diesel. Trebuie să fii atent la asta dacă cumperi second-hand
FOTO. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Marian Drăgulescu! Larisa s-a dezbrăcat în lanul de rapiță
FOTO. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Marian Drăgulescu! Larisa s-a dezbrăcat în lanul de rapiță
FOTO. Inna, imagini demențiale! Și-a arătat formele complet în costum de baie
FOTO. Inna, imagini demențiale! Și-a arătat formele complet în costum de baie