Bilanțul lui Răzvan Burleanu: „Rămânem cu satisfacţia performanţei istorice reuşite de România U21”

Bilanțul lui Răzvan Burleanu:
  • Publicat:

Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, a transmis un mesaj la finalul lui 2019 în care a lăudat importanţa performanţei realizată de România U21 în vară, la EURO, prin care a reuşit să obţină şi calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

„Anul 2019 a fost un an intens în activitatea noastră dedicată dezvoltării fotbalului. Am consolidat iniţiativele de succes anterioare, continuând proiectele şi competiţiile în desfăşurare la un nivel mai bun şi implementând noi reforme. Rămânem cu satisfacţia performanţei istorice reuşite de România U21 la Campionatul European, prezenţa în semifinale şi calificarea la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, performanţă care defineşte şi contextul schimbului de generaţii la reprezentativa de seniori. Acolo unde privim încrezători play-off-ul din martie, cu un nou staff tehnic tânăr şi competent, cel mai în măsură să atingă performanţa prin integrarea tinerelor talente.

Continuăm campania bună în preliminariile Euro U21 cu gândul calificării şi ne bucurăm că trei din cele patru reprezentative U17 şi U19, feminin şi masculin, ne vor reprezenta la Tururile de Elită. În acelaşi timp, după o calificare merituoasă în Elite Round, credem alături de tricolorii de la futsal că putem obţine, în februarie, prima participare din istorie la un Campionat Mondial. De asemenea, în 2019 am organizat prima tabără de vară pentru jucători U13, iar succesul Ligii Elitelor U15 ne-a determinat să implementăm formatul şi la nivel U16.

Iar pentru că Federaţiei i-a fost încredinţată organizarea Euro U19 din 2021, putem privi cu şi mai multă încredere la viitorul talentelor noastre, în urma impactului pe care această competiţie îl va avea în fotbalul nostru juvenil.Vă urez tuturor, spectatori, jucători, antrenori, profesori, conducători de cluburi, preşedinţi de asociaţii judeţene, un an 2020 plin de reuşite în proiectele dumneavoastră, rezultate sportive pe măsura pasiunii dumneavoastră pentru fotbal, multă sănătate şi prosperitate! La Mulţi Ani!”, a transmis Răzvan Burleanu, prin intermediul frf.ro.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup