Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Benzema ne prinde pe vârf de formă!** Atacantul marchează gol după gol

Benzema ne prinde pe vârf de formă!** Atacantul marchează gol după gol

„Acum a mai slăbit și își va îmbunătăți foarte mult performanțele". Asta spunea Laurent Blanc despre Karim Benzema (foto, în stânga) în urmă cu două săptămâni, iar selecționerul francez nu s-a înșelat.
Benzema ne prinde pe vârf de formă!** Atacantul marchează gol după gol

„Acum a mai slăbit și își va îmbunătăți foarte mult performanțele”. Asta spunea Laurent Blanc despre Karim Benzema (foto, în stânga) în urmă cu două săptămâni, iar selecționerul francez nu s-a înșelat.

Vârful de 23 de ani este letal în această perioadă! Benzema a avut un stagiu de pregătire excelent cu Real Madrid, fiind cel mai bun marcator din Europa în meciurile amicale din această vară. Cu opt reușite, el i-a devansat pe C. Ronaldo, Rooney, Ibrahimovic și Eto’o, alți marcatori pursânge de pe continent. Apoi, în turul Supercupei Spaniei de pe „Santiago Bernabeu”, cu Barcelona (2-2), atacantul a dat assist-ul de la golul lui Özil. La retur, Benzema a fost omul providențial pentru trupa lui Jose Mourinho.

A jucat bine și în ultimul meci la națională

El a dat pasa decisivă la golul de 1-1 al lui Ronaldo, marcând totodată și golul egalizator care era să trimită partida de pe „Camp Nou” în prelungiri. Benzema s-a remarcat și la lot, reușind un cros perfect pentru golul marcat de Remy în amicalul cu Chile de pe 10 august. Mobilitatea, viteza și flerul lui Benzema l-ar putea pune în mare pericol pe Dorin Goian la meciul de pe Național Arena, în condițiile în care România va trebui să folosească o apărare improvizată contra „cocoșilor”.

12 goluri în 38 de selecții are Benzema la națională

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]