Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Avertisment pentru Mircea Lucescu: „România nu va avea meci ușor cu Moldova. Fotbalul de aici a progresat, iar selecționerul primei reprezentative este un tip foarte ambițios!”. EXCLUSIV

Avertisment pentru Mircea Lucescu: „România nu va avea meci ușor cu Moldova. Fotbalul de aici a progresat, iar selecționerul primei reprezentative este un tip foarte ambițios!”. EXCLUSIV

Daniel Vlad
08 oct. 2025, 20:04, Naționala
Avertisment pentru Mircea Lucescu: „România nu va avea meci ușor cu Moldova. Fotbalul de aici a progresat, iar selecționerul primei reprezentative este un tip foarte ambițios!”. EXCLUSIV

Ștefan Stoica, selecționerul U 20 al Moldovei, consideră că România va avea un test util înaintea partidei cu Austria.

Mircea Lucescu a sunat adunarea înaintea partidelor cu Moldova și Austria. Primul este un amical și se va disputa pe 9 octombrie, cu începere de la ora 21:00.

Avertisment pentru Mircea Lucescu: „Moldova a fost la un pas de baraj pentru Campionatul European de anul trecut”

ProSport a luat legătura cu unul dintre oamenii care cunosc fotbalul din Republica Moldova, fostul atacant al Univeristății Craiova, Ștefan Stoica, actualmente selecționer al reprezentativei U 20 a Moldovei.

Ștefan Stoica a spus că pe lângă naționala U 20 a Moldovei momentan el se ocupă și de naționala U 19 a Moldovei, cea care a fost condusă de actualul selecționer al primei reprezentative a Moldovei, Lilian Popescu.

„Mă aflu acum în cantonament cu naționala U 19 a Moldovei. Ne pregătim pentru partida cu Bulgaria. După câte știți eu conduc naționala U 20 a Moldovei, dar după ce Lilian Popescu, cel care era la U 19, a fost numit selecționerul primei reprezentative a Moldovei eu am fost detașat să mă ocup o perioadă și de naționala U 19…Am condus în trecut și naționala U 21 a Moldovei.

România și Moldova vor avea un test extrem de util. Aici în Moldova vreau să știți că fotbalul a progresat, iar la nivel de națională Moldova chiar a fost la un pas să meargă la barajul pentru Campionatul European de anul trecut. Nu vă culcați pe o ureche că veți avea un meci foarte ușor.  Moldova a făcut o campanie în preliminariile trecute foarte bună și s-a aflat în grupă cu Cehia, Polonia, Albania și Insulele Feroe. Nu a avut o grupă deloc ușoară”, a spus Ștefan Stoica.

„Lilian Popescu este un antrenor foarte ambițios”

Antrenorul a continuat: „Federația de Fotbal din Moldova este organizată foarte bine din toate punctele de vedere, iar echipele de club au început să facă o treabă destul de bună. Zimbru este într-un mare progres și face concurență serioasă celor de la Tiraspol. Revenind la naționala mare a Moldovei vreau să vă spun că Lilian Popescu este un antrenor foarte ambițios. A fost selecționer la U 19 și îi cunoaste bine pe tinerii jucători, iar unii dintre ei au ajuns la prima reprezentativă. Cu o parte dintre acești jucători am avut și eu onoarea să lucrez. Sunt câțiva debutanți selecționați și pentru meciul cu România, pe lângă cei pe care voi îți știți de la voi din campionat, Mă refer la un Vadim Rață, Postolachi sau Bodișteanu. Ok, România e România și poate că e normal să considerați că naționala condusă de Mircea Lucescu are prima șansă în acest meci, dar o să vedeți că România nu va avea un test atât de facil”.

Lotul României pentru meciurile cu Moldova și Austria

PORTARI
Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 4/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 33/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 43/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 5/0), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0), Mihai POPESCU (FCSB, 5/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 0/0), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 47/6), Raul OPRUȚ (Dinamo, 4/0), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 0/0);

MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 33/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 4/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 70/12), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 1/0), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 39/10), Olimpiu MORUȚAN (Aris Thessaloniki | Grecia, 16/1),  Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 47/6), Florin TĂNASE (FCSB, 23/5), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 0/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 0/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 31/5), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 4/0);

ATACANȚI
Louis MUNTEANU (CFR Cluj, 1/0), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 4/1), David MICULESCU (FCSB, 4/0).

Lotul Moldovei pentru meciul cu România

Portari: Cristian Avram (Araz-Naxcivan PFK/Azerbaidjan, 15 selecţii/0 goluri marcate), Dumitru Celeadnic (Ordabasî Şimkent/Kazahstan, 11/0), Andrei Cojuhar (NK Veres Rivne/Ucraina, 3/0);

Fundaşi: Oleg Reabciuk (Spartak Moscova/Rusia, 59/0), Sergiu Plătică (FC Petrocub, 54/0), Artur Crăciun (LKS Lodz/Polonia, 35/0), Vladislav Baboglo (FC Karpatî Lvov/Ucraina, 21/2), Iurie Iovu (Dundee United/Scoţia, 4/0), Daniel Dumbravanu (FC Voluntari/România, 8/0), Ion Borş (FC Petrocub, debutant), Mihail Ştefan (FC Zimbru Chişinău, debutant), Mihail Gherasimencov (Cavalry FC/Canada, debutant);

Mijlocaşi: Vadim Raţă (FC Argeş/România, 58/3), Mihail Caimacov (NK Slaven Belupo/Croaţia, 37/3), Nichita Moţpan (FC Fakel Voronej/Rusia, 30/3), Victor Bogaciuc (FC Petrocub, 13/2), Ştefan Bodişteanu (FC Botoşani/România, 6/0), Sergiu Perciun (FC Torino/Italia, 3/0), Vladimir Fratea (FC Zimbru Chişinău/debutant), Danila Forov (FC Sheriff Tiraspol, debutant), Ilie Botnari (CSF Bălţi, debutant);

Atacanţi: Ion Nicolaescu (Maccabi Tel Aviv FC, Israel, 54/17), Virgiliu Postolachi (FC Universitatea Cluj/România, 31/1), Mihail Lupan (FC Petrocub, debutant).