Argentina ne lasă într-un haos total!

Argentina ne lasă într-un haos total!
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Am trimis azi o scrisoare omologului meu argentinian. Aștept un
răspuns! Dacă Argentina nu vine, încercăm un meci cu Portugalia”,
spunea ieri Mircea Sandu în conferința de presă prin care și-a
expus părerea asupra faptului că site-ul oficial al federației
argentiniene a anunțat că se renunță la amicalul cu România, de pe
10 august. Cum varianta cu Portugalia este improbabilă pentru că
portughezii au deja acontat un meci amical cu Luxemburg, Argentina
ne lasă într-un haos total. Cu efectele următoare.

1. În primul rând este vorba de imaginea FRF în
ochii fanilor, afectată într-o perioadă în care Mircea Sandu dorea
o apropiere de suporterii echipei naționale. Au fost deja tipărite
și vândute peste 40.000 de bilete pentru meciul cu Argentina. „Cine
vrea își poate recupera banii, cine nu, poate folosi biletul ca să
intre la meciul cu Franța”, spunea ieri Mircea Sandu. Meciul cu
Franța nu e însă meciul cu Messi și nici nu e clar dacă FRF va
suporta și acele taxe suplimentare impuse la achitarea biletelor!
Oricum ar fi, lucru admis și de Mircea Sandu, disconfortul nu poate
fi amortizat.

2. FRF a plătit deja 720.000 de euro Argentinei
ca avans pentru acest meci. Banii aceștia trebuie returnați de
sud-americani, dar când și unde, nu se știe cum. „FRF va da în
judecată federația argentiniană și va cere daune de peste două
milioane de euro”, spunea tot ieri Mircea Sandu. Când și unde se va
termina judecata, iarăși nu știm.

3. FRF a primit, pe de altă parte, 250.000 de
euro pentru drepturile TV, vândute către PRO TV și TVR. Acești bani
trebuie returnați. Probabil că televiziunile nu vor accepta ca
serviciul primit în schimb să fie meciul cu Franța, pentru că, din
nou, Argentina nu e Franța!

4. SEG a început deja să vândă serviciile de
publicitate reprezentate de panotajul de pe marginea terenului.
„Este posibil să ne convingem totuși unii dintre parteneri să
accepte să transferăm serviciile oferite la meciul cu Franța, dacă
argentinienii răspund oficial că nu mai vin”.

5. Naționala României rămâne fără meci amical
înainte de revenirea în preliminariile Euro 2012. „Vreau neapărat
un meci amical înainte de cele oficiale. Dacă nu se poate cu
Argentina, avem la dispoziție varianta de a juca împotriva unor
echipe de club din Europa, eventual pe alte stadioane decât
Național Arena”, spunea la rândul său, ieri, Victor Pițurcă.

6. Echipele de club vor fi forțate să joace în
altă parte meciurile programate în cupele europene până la data de
6 septembrie, când jucăm cu Franța.

7. Marcel Pavel va trebui să găsească alt loc pentru cântat pe
10 august după ce același abătut președinte Mircea Sandu anunța
ieri că Pavel era cel desemnat să interpreteze unul dintre
imnuri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri