Antrenament de relaxare pentru tricolori

Antrenament de relaxare pentru tricolori
  • Publicat:
  • Actualizat:

La finalul antrenamentului de dezmorțire pe care tricolorii l-au făcut ieri la St. Gallen, Pițurcă și jucătorii săi au oferit o nouă sesiune de autografe, răspunzând tuturor solicitărilor suporterilor.

Fanii au avut ce-au avut doar cu Mitică Dragomir, președintele LPF nefiind scutit nici la meciul cu Italia de un banner advers: „DNA, fă-ți datoria, Mitică la pușcărie!”. Mutu, Marica, Tamaș și-au oferit tricourile la final suporterilor, singurul care a refuzat să facă acest gest fiind Cosmin Moți. „N-am voie!”, a zis fundașul dinamovist, care a fost aclamat de aripa dinamovistă a galeriei naționalei. „Câinii“ s-au ținut de glume și l-au chemat pe Sorin Ghionea să îi salute, după care au început să strige: „Aici e galeria lui Dinamo!”.

Dacă Ghionea s-a întors din drum, în schimb, Dică a stat de vorbă cu ei, refuzând totuși să semneze pe steagul lor, în vreme ce Nicoliță chiar le-a oferit tricoul, pe care dinamoviștii l-au dat mai departe unui maghiar. Un suporter mai mucalit l-a luat în bâză pe selecționer, strigându-i: „Piți, ești cel mai bun închizător de la Europene!”.

Ghionea și Cociș, titulari

În condițiile în care Goian și Rădoi nu pot juca împotriva Olandei, Pițurcă are nevoie de doi jucători care să le ia locul steliștilor. Prima opțiune pentru postul de fundaș central este Sorin Ghionea, care s-a pregătit intens la antrenamentul de ieri. El va face cuplu de fundași centrali cu Gabi Tamaș, în vreme ce Chivu va rămâne la mijloc, unde va evolua și Răzvan Cociș. Cel mai probabil, echipa în meciul cu Olanda va arăta astfel: Lobonț – Contra, Tamaș, Ghionea, Raț – Cociș, Codrea, Chivu – Nicoliță, Mutu – Marica.

Ovrebo a recunoscut că a greșit

Arbitrul norvegian Tom Henning Ovrebo și-a făcut mea culpa a doua zi după remiza dintre România și Italia: „Am greșit la acel gol nevalidat Italiei în prelungirile primei reprize, jucătorul care a marcat fiind în poziție regulamentară. Le-am spus acest lucru și membrilor Comisiei de Arbitri a UEFA”. Interesant este că, deși norvegianul a admis eroarea, răspunsul oficialilor forului continental a fost altul: „Golul a fost nevalidat ca urmare a poziției de ofsaid în care se afla nu autorul său, Luca Toni, ci numărul 7, Alessandro Del Piero.”

Chivu: „Alții și-au luat patru“

Cristi Chivu știe care trebuie să fie tactica în meciul de marți cu „Portocala Mecanică“. „Cu Olanda nu vom ataca mai mult decât am făcut-o cu italienii, pentru că au încercat alții și au luat câte trei-patru goluri. Calificarea este în mâinile noastre. Dacă avem valoare, vom merge mai departe, iar dacă pierdem, vom tremura“, a spus căpitanul.

Contra s-a pregătit separat

Cosmin Contra a dat ieri doar câteva ture de teren, suferind o ușoară accidentare. „M-am lovit la o fază din ultimul minut. Nu e nimic grav, pot să joc cu Olanda”, a spus Contra, care vede în batavi principalii favoriți la titlu. „După primele meciuri, cam asta se deduce. Toate echipele s-au speriat de ei”, a spus „Guriță”.

Niculae: „Am mai avut un penalty”

Daniel Niculae consideră că lovitura de pedeapsă acordată de norvegianul Ovrebo a fost evidentă. „Penalty clar! N-ați văzut cum m-a luat de gât?”, a zis Nico. El susține că și în prima repriză a mai fost busculat în careu de același Panucci. De altfel, în momentul în care arbitrul a fluierat penalty, el a arătat două degete, semn că este al doilea fault.

Bănel: „Sunt mai motivat ca la Steaua”


Jucătorul Stelei spune că se simte mai ambiționat la echipa națională decât la cea de club. „Aici sunt mai motivat”, a spus Bănel. Nicoliță s-a arătat oarecum deranjat de faptul că i se spune „Maratonistul”, dar întrebat fiind dacă la o zi după meciul cu Italia ar putea să alerge un meci întreg, Bănel a replicat: „De ce nu?”.

Marica se cere în teren

După accidentarea suferită la cap, Ciprian Marica și-a revenit complet și s-a antrenat normal ieri. „Vreau să joc cu Olanda. Doar nu am bătut atâta drum ca să stau pe bancă”, a punctat Ciprian, care s-a declarat dezamăgit de rezultatul din meciul cu Italia. „Cum să mă bucur că am făcut egal? Trebuia să câștigăm”, a afirmat Ciprian.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup