ANALIZĂ‚ | Care au fost jucătorii cu cea mai consistentă evoluție din naționala României

ANALIZĂ‚ | Care au fost jucătorii cu cea mai consistentă evoluție din naționala României
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a reușit doar o remiză contra Finlandei, 1-1,  după golul marcat de Ovidiu Hoban, în prelungirile meciului. Elevii antrenați de Anghel Iordănescu au reușit să fie la înățimea publicului doar în prima repriză a confruntării. A lipsit cu desăvârșire luciditatea in fața porții, iar tricolorii au ratat cât pentru toate partidele din grupă. Mai întâi Keșeru, apoi Bogdan Stancu, Torje și Dragoș Grigore au trecut pe lângă deschiderea scorului. În cele din urmă, finlandezii au fost cei care au lovit, pe contraatac, în minutul 67, prin Pohjanpalo.

Unii dintre titularii lui Iordănescu au părut complet deconectați de la importanța meciului. Jucători precum Chiricheș, Chipciu și Keșeru n-au reușit o evoluție prea strălucită. Chipciu a fost schimbat cu Maxim în minutul 60, însoțit de un cor de fluierături.

Au fost însă, și jucători care s-au ridicat la nivelul așteptărilor, și au avut reușit o evoluție bună pe Arena Națională. ProSport a încercat să identifice fotbaliștii care au strălucit în tabăra României.

1. Lucian Sânmărtean
Evoluția sa a fost îmbucurătoare, a avut un început de meci foarte activ, a recuperat câteva mingi. Veteranul de 35 de ani a reușit un joc consistent pe toată durata partidei, a fost încântător pe alocuri. Jucătorul originar din Bistrița a scos adversari din joc pe bandă rulantă, a obținut multe faze fixe și a făcut ordine la mijlocul terenului, dar a avut și unele momente în care nu a pasat la timp. A fost păstrat în teren toate cele 90 de minute.

2. Ciprian Tătărușanu
Portarul titular al italienilor de la Fiorentina, lider în Serie A, a avut o intervenție vitală pentru naționala lui Tata Puiu. Goalkeeperul român a avut de lucru la o singură fază, în prima repriză, dar a fost atent și a respins de la colțul scurt o minge periculoasă a finlandezilor. Mai mult, oaspeții au avut două ocazii imense, prin Ring și Pukki, dar Tătărușanu a reușit să limiteze proporțiile dezastrului. Fostul jucător al Stelei, a dat emoții băncii tehnice la o singură fază. La o centrare a lui Pukki, portarul a reușit să rețină, în doi timpi, făcând inimile suporterilor prezenți să tresară.

3. Gabriel Torje
Poate fotbalistul cu cea mai consitentă evoluție dintre tricolori. Torje a lovit bara porții apărate de Hradecky în minutul 54 , cu un șut din afara careului. „Torjinho” a fost jucătorul cu cea mai mare rată de pericol la poarta finlandeză, a expediat câteva șuturi periculoase din afara careului. Împreună cu Keșeru, jucătorul turcilor de la Osmanlispor, a irosit majoritatea fazelor fixe obținute de Lucian Sânmărtean. Fostul jucător al italienilor de la Udinesse a venit și cu cateva centrări foarte bune. A avut și cateva driblinguri reușite, care, au creat superioritate pe banda dreaptă a tricolorilor. A fost schimbat în minutul 87 cu Adi Popa.

4. Bogdan Stancu
„Motanul” în vărstă de 28 de ani, jucător în Turcia, la Genclerbirligi, a început furtunos partida și a irosit o șansă imensă de a marca. A trimis mingea periculos pe poartă, cu capul, după un corner, mingea a fost respinsă de portarul Hradecky și, pe fază, Stancu a reluat peste poartă din doi metrii. A trimis, din nou, peste poartă, o lovitură de cap, după o centrare perfectă a lui Raț. A fost înlocuit de Florin Andone în minutul 69.

Din tabăra lui Anghel Iordănescu s-au mai remarcat Dragoș Grigore (29 de ani) și Ovidiu Hoban (32 de ani). Primul a avut o  evoluție bună, cu intervenții sigure, l-a dublat perfect pe Chiricheș, care a părut total ieșit din formă. Singurul lucru care i s-ar putea imputa este faultul asupra lui Pukki, care putea produce un penalty pentru adversari, neacordat de arbitru. Hoban s-a achitat perfect de sarcinile defensive, chiar dacă, în sistemul jucat de selecționer nu a avut alături un coleg, care să facă faza defensivă alături de el. A reușit să înscrie golul care păstrează speranța vie pentru România, în minutul 91, după faza superbă creată de Maxim și Andone, în marginea careului advers.


Articol publicat de Andrei Pal

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele