„Am fost jaloane până atunci. Niciodată nu m-am simțit mai mic”. Reacția dură a lui Daniel Pancu după ce România a pierdut în fața Spaniei

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorului Rapidului, Daniel Pancu, a fost prezent pe Arena Națională la meciul dintre România și Spania, scor 1-2, dar a fost dezamăgit de momentele în care ibericii au dominat selecționata lui Cosmin Contra. 

România a fost învinsă la jumătatea preliminariilor de Spania, scor 2-1, pe Arena Națională și a picat pe locul patru în grupă. Golurile lui Sergio Ramos și Paco Alcacer au fost decisive, iar Florin Andone doar a micșorat diferența pe tabela de marcaj. 

După meci, Daniel Pancu a spus ce a gândit despre meciul de joi seara: „Am fost pe stadion. Nu sunt eu în măsură să analizez ce a făcut Cosmin ieri, dar diferența e mare, e imensă, diferența valorică între noi și ei. Asta nu scuză cu nimic faptul că o repriză am fost jaloane, cred că era mai greu pentru ei cu jaloane, până am pus o talpă, o tălpuță, până nu le-am dat o pălmuță peste nas sau peste dinți, să-i controlăm puțin, nu am avut nicio șansă. Nu-i deranjam cu nimic. Practic, ne uitam la ei, nu putem să intrăm cu 55.000 de oameni în spate și alte câteva milioane să ne uităm la o echipă, chiar și Spania, cum joacă fotbal. Se intră agresiv, dăm și noi din coate, ne ascuțim crampoanele și după aia ne respectă, că altfel nu. Putea să fie o catastrofă ieri, 5-0 la pauză, nu s-a mai văzut în istorie așa ceva.


Florin Andone spunea că meritam un egal… Bine, la ce s-a întâmplat, fotbalul te aduce și în postura asta, se putea termina egal. Dar nu poți să spui că meritam egalul după jocul de ieri. Nu. Nu puteau să îi prindă pe ai lor, că ar fi fost altfel.

Voi credeți că Guriță le-a spus în vestiar ‘intrăm și stăm în careu la noi?’ Le-am spus și lui Nico, și lui Maftei, la pauză, că niciodată nu m-am simțit mai mic ca român decât în repriza asta. Asta a fost impresia mea din tribună, a fost o repriză”, a declarat Daniel Pancu, conform TelekomSport. 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e…
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”