Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Alarmă pentru selecționerul Mirel Rădoi! Nicolae Stanciu s-a accidentat la ultimul amical al echipei Slavia Praga. „Sper să nu fie o problemă gravă” | VIDEO

Alarmă pentru selecționerul Mirel Rădoi! Nicolae Stanciu s-a accidentat la ultimul amical al echipei Slavia Praga. „Sper să nu fie o problemă gravă” | VIDEO

Alarmă pentru selecționerul Mirel Rădoi! Nicolae Stanciu s-a accidentat la ultimul amical al echipei Slavia Praga. „Sper să nu fie o problemă gravă” | VIDEO

Nicolae Stanciu îi dă emoții selecționerului Mirel Rădoi cu o lună și jumătate înaintea barajului cu Islanda. Mijlocașul român a simțit dureri la gambă în amicalul Slavia Praga-Hammarby și a fost înlocuit încă din minutul 9.

Meciul începuse foarte bine pentru Nicolae Stanciu. Mijlocașul român a deschis scorul în minutul trei după ce l-a executat pe portarul advers cu o execuție frumoasă. Șase minute mai târziu, Stanciu părăsea terenul. S-a plâns de dureri la gambă și antrenorul nu a vrut să riște nimic.

„O să vedem cât de serioasă este accidentarea lui Nicolae Stanciu. El are o problemă la gambă. Nu pare ceva serios și sper să nu fie o problemă gravă. Nico a simțit o durere și l-am înlocuit imediat pentru că nu am vrut să risc nimic. O să vedem zilele următoare despre ce este vorba”, a declarat antrenorul Jindřich Trpišovský.

În fotografia postată de rețeaua de Twitter a Slaviei se vede cum antrenorul se duce îngrijorat la Stanciu, la finalul partidei, ca să afle ce probleme are.

Slavia Praga a câștigat cu 4-2 amicalul cu Hammarby, formație care a terminat pe locul 3 campionatul din prima ligă suedeză. Jurnaliștii au scris că liderul din Cehia a făcut spectacol.

Nicolae Stanciu s-a accidentat cu o săptămână înainte de primul meci oficial al sezonului. Fanii așteaptă mai multe reușite de la fotbalistul care a fost adus cu 4 milioane de euro. Antrenorul Jindřich Trpišovský a explicat că internaționalul român nu ajunge prea des la poartă pentru că este folosit pe un post unde trebuie să alerge mult pentru colegi. A promis că lucrurile vor sta altfel în acest an. Stanciu a jucat 16 partide în campionat și a înscris două goluri.

Slavia Praga este liderul campionatului ceh cu 54 de puncte. Formația de pe locul secund are 38 de puncte.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]