Adrian Rus, convocat la naționala României la două ore după cununia civilă: „A fost ca un cadou pentru mine!”

Adrian Rus, convocat la naționala României la două ore după cununia civilă: „A fost ca un cadou pentru mine!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Rus a avut o zi de neuitat! În ziua în care a avut cununia civilă, fundașul în vârstă de 25 de ani a fost convocat și la naționala României.

Fotbalistul care a impresionat la Sepsi a mărturisit cum a primit vestea cea mare și de ce a ales să se antreneze în plus o săptămână, înainte de reunire, la Mogoșoaia.

România va avea două meciuri amicale în luna iunie, dintre care unul de lux, cu Anglia, care se va juca la Middlesbrough. Naționala a avut un început dezastruos de campanie pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2022. Totul a culminat cu eșecul istoric din Armenia, scor 2-3.

Adrian Rus, cununie civilă și convocare la națională în aceeași zi: „A fost ca un cadou!”

Adrian Rus a primit vestea că revine la naționala României la doar două ore după cununia civilă.

„În acea zi aveam starea civilă, a fost ca și un cadou pentru mine. M-am căsătorit la ora 14:00, iar vestea mi se pare că am primit-o pe la ora 16:00. Vă dați seama că m-am simțit foarte bine. Campionatul s-a terminat mai repede, era normal să vin mai repede la București și am vrut să am antrenamente în plus față de colegii mei”, a spus Adrian Rus, conform FRF TV.

Fundașul așteaptă să joace iar cu stadionul plin, la prima reprezentativă: „Ne dorim foarte mult să-i avem alături pe fani, e incredibil cum ne susțin. Îmi doresc să jucăm cât mai repede cu stadioanele pline, nu doar cu 25% din capacitate”.

Fotbalistul celor de la MOL Fehervar a dezvăluit și de ce nu s-a adaptat repede în Ungaria: „La început, a fost o perioadă mai grea. Fostul antrenor se baza mai mult pe jucători experimentați, dar știam că îmi va veni șansa. Stau într-un oraș frumos, lângă Budapesta. Mai vorbesc cu Alex Băluță, chiar discutam că ar fi frumos să venim împreună la națională, cu același avion”.

Prietenul meu Andrei Ciobanu a făcut un Euro foarte bun, a ieșit în evidență, a marcat un gol extraordinar. Mă bucur foarte mult pentru el. Alex Pașcanu a început să joace la o echipă de seniori și se vede – Adrian Rus

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele