A opta candidatură pentru șefia FRF. Octavian Popescu și-a depus dosarul cu două ore înaintea expirării termenului

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Opt candidați s-au înscris oficial la alegerile pentru președinția FRF, care vor avea loc în cadrul Adunării Generale din 5 martie.
  • Ultimul înscris este Octavian Popescu, care și-a depus candidatura cu două ore înaintea expirării termenului legal.

Popescu și-a mai depus candidatura și la alegerile din anul 2005, însă aceasta i-a fost respinsă ulterior pe motiv că propunerea venită din partea clubului din Breaza a fost retrasă. În 2009, el și-a anunțat din nou candidatura, însă ulterior și-a retras-o.

Octavian Popescu a jucat în perioada 1965-1970 pentru echipele Dinamo, Știința Cluj, Rapid, apoi pentru Jiul Petroșani și Mersin (Turcia). Ca tehnician, Popescu a activat la Dunărea Giurgiu și la diferite echipe de juniori și tineret, inclusiv reprezentativa de tineret a României. El este primul român care a absolvit școala de antrenori de la Koln (Germania).

  • Ceilalți șapte candidați care s-au înscris în cursa pentru șefia FRF sunt următorii: fostul internațional Gheorghe Popescu, fostul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, fostul președinte al cluburilor Ceahlăul Piatra Neamț, Poli Timișoara și FCM Bacău, Gheorghe Chivorchian, președintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Marcel Pușcaș, fostul jucător dinamovist Sorin Răducanu și profesorul universitar Paul Zarna.
  • Actualul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a anunțat că nu mai dorește încă un mandat la șefia instituției, dar a precizat că îl sprijină la alegeri pe Gheorghe Popescu.

Plicurile candidaților vor fi deschise abia peste câteva zile pentru că cei de la Federație vor aștepta să vadă dacă mai apar și alte candidaturi trimise prin poștă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele