Moment tulburător. Un grup de credincioși au spus rugăciunea „Tatăl nostru” pentru Mircea Lucescu în fața stadionului

Un grup de persoane s-a adunat în fața Arenei Naționale și a rostit rugăciunea „Tatăl nostru” pentru Mircea Lucescu, în timp ce oamenii continuau să vină la stadion.

Momentul nu a fost organizat oficial. Cei prezenți s-au oprit și au spus rugăciunea împreună, chiar în fața stadionului unde este depus trupul fostului selecționer.

Sportul românesc a venit să își ia rămas-bun de la „Il Luce”

În ultimele ore, la Arena Națională au ajuns atât oameni din fotbal, cât și persoane care au vrut să își ia rămas-bun.

Ionuț Lupescu a fost prezent și a adus coroane din partea UEFA și a președintelui Aleksander Ceferin, în timp ce nume din sportul românesc precum Gică Hagi, Răzvan Burleanu sau Simona Halep au fost prezente.

Trupul lui Mircea Lucescu este depus la Arena Națională, unde va rămâne până joi. Vineri dimineață este programată înmormântarea, la cimitirul Bellu din București.

Ce a însemnat Mircea Lucescu pentru Dorin Mateuț

Dorin Mateuț a debutat la Corvinul sub comanda lui Mircea Lucescu și s-a numărat printre puținii jucători români care l-au urmat la mai multe echipe:

„Azi simt un mare gol știindu-l pe nea Mircea de când eram la juniori. Tatăl meu a murit când aveam 13 ani. Atunci jucam la juniorii Corvinului. Dintr-o dată, a venit nea Mircea și m-a luat la echipa mare. Jucam meciuri săptămânale între meciurile de campionat. La 16 ani și jumătate m-a debutat în prima ligă și de acolo a început o aventură frumoasă.

M-a educat, a fost ca un tată. Ne-a învățat să punem mâna pe carte, să mergem la școală, să dăm la facultate. A făcut un grup extraordinar la Hunedoara. Eu, Ando, Rednic am lucrat cam cel mai mult cu el, 10-11 ani, la Corvinul, echipa națională și Dinamo. (nr. a fost principala sa calitate să se comporte ca un tată?) Absolut. Începea ședința cu educația.

Am rămas prieteni (n.r. cu Andone, Rednic, Hagi). La început, pe cine a debutat la echipa națională? Pe mine și pe Gică. A avut încredere mare în cei tineri. Am încercat să nu îl dezamăgim.

(n.r. dacă a fost o personalitate atât de mare la nivel mondial) Ca antrenor, poate se naște ca el unul la 1000 de ani. A fost un om complet din toate punctele de vedere. Nu cred că se mai naște cineva ca el. Sunt mândru că sunt român și sunt mândru când aud că se vorbește frumos despre România și de un român. Chiar mă simt emoționat când văd lucruri de genul ăsta (n.r. că se vorbește peste tot despre Mircea Lucescu).

(n.r. Ce i-ar transmite dacă ar putea) Că îl iubesc foarte mult și că îmi pare atât de rău că nu mai e printre noi”, a declarat Dorin Mateuț.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania