MM Stoica și Gigi Becali au crezut că dau lovitura cu el, dar aventura la FCSB a reprezentat apogeul carierei: „Publicul din România nu cunoaște fotbalul. O să fie ca o bombă”

MM Stoica și Gigi Becali au crezut că dau lovitura cu el, dar aventura la FCSB a reprezentat apogeul carierei: "Publicul din România nu cunoaște fotbalul. O să fie ca o bombă"
Leandro Tatu (C), se lupta pentru balon, in timpul meciului amical cu Mlada Boleslav, disputat în cadrul stagiului de pregatire din Antalya, marti, 5 februarie 2013. DAN DUTA / MEDIAFAX FOTO

Leandro Tatu (37 de ani) a fost un jucător pentru care MM Stoica a garantat în trecut, la FCSB, dar atacantul brazilian n-a confirmat niciodată. În prezent nu mai joacă nicăieri, asta după ce în sezonul precedent a evoluat în Liga 3 din Portugalia.

Tatu a evoluat pentru FCSB în perioada 2011 – 2014. A reușit chiar să marcheze în grupele Ligii Campionilor, în sezonul 2013/2014. A egalat într-un meci cu Basel, încheiat 1-1. Mai apoi s-a despărțit de FCSB și a ajuns Thailanda, la Bangkok United. A jucat acolo timp de trei sezoane, reușind să marcheze 13 goluri.

Experiența în Thailanda a fost pe placul lui Tatu. După despărțirea de Bangkok United a semnat cu PTT Rayong, unde a jucat pentru numai șase luni. A decis mai apoi să se întoarcă în Europa. Așa a aterizat în Liga 3 din Portugalia, la Atlético Clube Marinhense. La finalul sezonului 2017/2018 a rupt contractul cu Marinhense și nu a mai semnat cu nimeni.

MM Stoica l-a apărat mereu pe Leandro Tatu

Adus în România de MM Stoica, Leandro Tatu a fost la un moment dat poreclit „RaTatu” de către microbiștii români. Brazilianul a marcat nouă goluri în cele 66 de jocuri în care a îmbrăcat tricoul FCSB-ului.

Chiar și așa, MM Stoica l-a apărat mereu pe Leandro Tatu: „Publicul din România nu cunoaşte fotbalul, din păcate. Asta e o mare problemă. Spectatorii huiduie fotbalişti ca Tatu, Nikolici, fără să vadă pe ce posturi sunt ei folosiți. Tatu nici măcar nu e atacant, ci mijlocaş. Am mai spus-o, Iniesta nu marchează pentru că e folosit la mijloc, Torres nu înscrie din acelaşi motiv, dar trebuie să urmăreşti fenomenul ca să-ţi dai seama. Cine nu apreciază un fotbalist precum Tatu, nu are cultură fotbalistică”, spunea MM Stoica, în 2012.

Gigi Becali era convins că a dat lovitura cu Tatu: „Băiatul a venit să câștige campionatul. O să fie ca o bombă, o să explodeze în cantonamentul din Spania. Am mare încredere în el, este un super-jucător. E înalt, are 1.74, Messi e mai mic ca el”, spunea Becali în trecut.

Tatu a fost pus pe liber în ianuarie 2014, după ce a fost chinuit de accidentări și a fost hulit de public. Impresarul său, Jorge Teixeira, a spus la momentul respectiv că despărțirea s-a făcut pe cale amiabilă: „Tatu își dorea foarte mult să plece din România, pentru că familia lui era stabilită în Portugalia. Suporterii nu l-au înțeles, este nu este un marcator”, a spus agentul lui Tatu, după ce FCSB l-a pus pe liber.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]